Elena Udrea despre componenţa „grupului de la Cluj”: „Coldea, Neluţu Varga, Ioan Rus, Vasile Dîncu. Am probe că au influenţat judecători ca să încalce decizia CCR”

Condamnată la 6 ani de închisoare, Elena Udrea a acordat recent un interviu din penitenciar, în care a povestit detaliat care au fost legăturile dintre urmărirea sa penală şi, în final, condamnarea sa, şi ceea ce numeşte „Statul Paralel”, din care ar face parte, printre alte personaje politice şi din serviciile secrete, Florian Coldea, Monica Macovei şi fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Filip Stan
19 feb. 2023, 23:09
Elena Udrea despre componenţa

Elena Udrea susţine că, în acest moment, „statul paralel” ar fi personificat în România de aşa numitul „grup de la Cluj”, din care ar face parte unii dintre cei mai influenţi oameni politici şi şefi de servicii secrete.

„Sotul meu este principalul actionar al afacerii familiei mele. Oriunde daca mergeai si spuneai Udrea, afectai imaginea afacerii. Afacerile din Cluj sunt conduse de „grupul de la Cluj”.

Arestarea mea a avut doua obiective: dorinta lui Kovesi de a avea acel dosar si doi, grupul de la Cluj avea nevoie sa intru eu la inchisoare. Capul grupului de la Cluj este Florian Coldea. Nelutu Varga, Ioan Rus si, acum, si Grindeanu.

Ei cotroleaza si influenteaza justitia, prin Kovesi la nivel national. Exista in justitie doua tabere: unii care sunt patrioti si lupta pentru suveranitatea Romaniei, care incearca sa blocheze acest asalt care vine de la Bruxelles, si exista grupareaa aceasta hashtag, pe care ati vazut-o protestand si sustinand acelasi plan pe care il are si Kovesi.

Aceasta grupare are ca varf de lance pe Kovesi, Macovei, Pruna, asta este modelul Soros, Europa este condusa de femei, iata si Maia Sandu.

Deci grupul de la Cluj, in cazul meu, a facut ca la presiunea lui Kovesi sa incalce decizia CCR. A probe in  sensul asta, am inregistrari audio, mesaje, care arata clar ca a manipulat judecatori sa incalce decizia CCR.

Sansele ca acest lucru sa se intample erau mici, infime. Eu m-am intors de buna voie in tara, dupa ce CCR a spus clar ca acele complete de judecata au fost puse cu mana.

Iata ca, desi nu mai pot impune decizii, grupul de la Cluj le poate influenta, prin Bruxelles, mai nou prin CJUE.”, a spus Elena Udrea, la Realitatea Plus.

Elena Udrea: „Pe cei de la Bruxelles nu-i interesează ce se întâmplă în România, atât timp cât le cedăm resursele”

Elena Udrea a susţinut că ar fi primit informaţii conform cărora judecătorii nu vor urma decizia CCR şi nu îi vor admite recursul în anulare, dar a crezut în justiţie şi nu a plecat din ţară.

„Am aflat ca au existat aceste presiuni, chiar de la oameni din justitie si din politica, care au fost presati sa faca aceste lucruri. Aceasta minciuna ca daca nu se scoate raspunderea magistratilor nu intram in Schengen, iata ca nu am intrat.

MCV nu mai este in vigoare de ani de zile, nu trebuia sa ne predam Constitutia. Pe cei de la Bruxelles nu ii interesa ce se intampla in Romania, atata timp cat le cedam resursele. Aceasta manipulare s-a facut permanent.”, a adăugat Udrea.

Udrea a explicat şi ce a însemnat celebrul gest făcut în Parlament, atunci când s-a aprobat arestarea sa în dosarul Gala Bute.

„Gestul a fost un mesaj pentru Coldea, Kovesi, cei care au pus sa fiu condamnata, este un gest cunoscut de atentionare. Un fel de stiu totul despre voi.

Ceea ce am si facut, i-am denuntat, am luptat cu ei.”, a menţionat fostul ministru.

Citeşte şi:

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii