Elena Udrea îşi aduce mama în Costa Rica

Elena Udrea ia o decizie neașteptată înainte de a deveni pentru întâia oară mămică. Fosta blondă de la Cotroceni o va aduce pe mama sa în Costa Rica.
Romania TV
28 aug. 2018, 11:06
Elena Udrea îşi aduce mama în Costa Rica

Mai sunt doar două luni până când Elena Udrea va deveni mămică. În octombrie este programată naşterea fetiţei sale şi tot atunci a fixat şi venirea mamei sale.

Au trecut şapte luni de când Elena Udrea (44 de ani) s-a stabilit în Costa Rica. Îi merge bine acolo, îşi duce sarcina liniştită, iar la mijlocul lunii octombrie este programată naşterea fetiţei sale, care va primi numele Eva Maria. În tot acest timp, logodnicul Elenei a făcut naveta România – Costa Rica, iar zilele trecute  tocmai s-a întors de acolo.

În cele zece zile petrecute împreună, fosta politiciană şi Adrian Alexandrov (33 de ani) au pus la punct câteva detalii legate de venirea pe lume a bebeluşului, iar cel mai important este cel legat de persoana care o va ajuta pe mămică în primele luni după naştere. Nu a vrut să audă de bone deocamdată, ci a considerat preţioasă prezenţa mamei sale, care îi va da sfaturile necesare, dar şi ajutorul său.

Deşi are 67 de ani, Maria Veliceasa s-a pregătit cu toate forţele să îşi ajute fiica şi nepoata. “Elena se simte foarte bine, s-a îngrăşat destul de puţin. Ne pregătim să ne întâmpinăm copilul, au mai rămas vreo două luni până atunci. Am petrecut împreună zece zile, ne-am relaxat şi am pus la punct câteva detalii. Printre ele şi cine o va ajuta pe Elena, iar mama ei este omul cel mai potrivit într-o astfel de situaţie”, ne-a spus Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea. Camera şi lucruşoarele pentru nou-născut vor fi organizate în octombrie, cu puţin timp înainte de marele eveniment, arată Click.ro.

Elena Udrea a plecat în Costa Rica în luna februarie, când a şi anunţat că este gravidă. Ea a primit între timp şi sentinţa definitivă în dosarul “Gala Bute”: a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.   

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre