„E o moţiune fără şansă. Nici măcar opoziţia nu a venit să şi-o susţină. Probabil că mulţi colegi din opoziţie sunt deja la tăierea porcului. Dar asta este, ne facem datoria şi stăm să se termine dezbaterile”, a spus Elena Udrea, citată de Mediafax.
Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale a ieşit, joi, din sala de plen, unde se citise textul moţiunii de către reprezentantul PSD şi începuse răspunsul premierului Emil Boc, pentru a fi colindată de un grup de colindători din Buzău, satul Smeeşti, adus de deputatul PDL Cezar Preda.
Moţiunea de cenzură intitulată „După 22 de ani, democraţia este în pericol” a fost depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor, pentru aprobare fiind necesare 234 de voturi, grupurile PSD şi PNL totalizând însă doar 215 parlamentari.