Elena Udrea: Traian Băsescu mă cunoaşte de zece ani, faptul că a crezut în mine m-a emoţionat

Elena Udrea a declarat, duminică seară, la B1 TV, că nu a fost surprinsă de susținerea fostului președinte Traian Băsescu, completând că se cunoaşte cu fostul şef al statului de zece ani şi că acesta știe ce nu ar "face niciodată".
Romania TV
10 mai 2015, 19:26
Elena Udrea: Traian Băsescu mă cunoaşte de zece ani, faptul că a crezut în mine m-a emoţionat

„Nu mă surprinde susţinerea lui Traian Băsescu, pentru că mă cunoaște poate cel mai bine. Faptul că a crezut în mine, că nu am luat geanta cu bani, m-a emoționat. M-a bucurat foarte mult. Mă cunoaște de zece ani, știe exact ceea ce n-aș face niciodată. Atâta timp cât eu am putut să ies din arest preventiv înseamnă că există justiție. Dacă sunt excese și sunt, dacă sunt abuzuri și sunt, important este să încurajăm. Cei care conduc astăzi justiția sunt aceiași care au condus justiția în ultimii zece ani. În aceste 72 de zile, cât am stat la pușcările, mi-am petrecut mult timp la televizor. Nu poți să spui că sunt alții. Faptul că Elena Udrea a fost arestată, chiar dacă a dat satisfacție unora, nu înseamnă că asta este justiție”, a spus Udrea.

Citeşte şi: Elena Udrea, atac la Laura Codruţa Kovesi. „A câştigat popularitate din arestarea mea!”

Elena Udrea a mai spus că ar putea să spună lucruri din ultimii zece ani, dar că nu îşi propune acest lucru pentru că nu este un om iresponsabil şi înţelege faptul că sunt lucruri care ar trebui să rămână pentru totdeauna sau pentru următorii 50 de ani, neştiute.

„Aş putea să spun lucruri din ultimii zece ani, dar nu îmi propun să fac asta. Nu sunt un om iresponsabil. Înţeleg că sunt lucruri care, Doamne Fereşte, în niciun caz nu le-aş spune, pentru că s-a întâmplat să le ştiu şi sunt lucruri care ar trebui să rămână probabil pentru totdeauna sau pentru 50 de ani neştiute”, a mai afirmat, la B1TV, fostul ministru al Dezvoltării.

Elena Udrea a mărturisit că după perioada petrecută după gratii, s-a gândit dacă ar fi interesant să scrie o carte.

Elena Udrea a fost eliberată, joi, din închisoare. Fostul ministru a declarat, la poarta Penintenciarului de la Târgşor, că îi mulţumeşte fostului preşedinte Traian Băsescu pentru susţinerea pe care i-a acordat-o pe perioada cât a stat în arestul preventiv.

Elena Udrea a fost încarcerată la Penitenciarul de Femei Târgșor, după ce a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă, administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre