Elena Udrea și Ioana Băsescu scapă de închisoare pe prescripție, Dan Andronic – achitat a doua oară

Victorie pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu: au fost ACHITATE în dosarul campaniei electorale a fostului președinte. Fapta pentru care era acuzat jurnalistul Dan Andronic "nu există". Decizia este definitivă.
Filip Stan
11 iul. 2023, 19:04
Elena Udrea și Ioana Băsescu scapă de închisoare pe prescripție, Dan Andronic - achitat a doua oară

Victorie pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu: au fost ACHITATE în dosarul campaniei electorale a fostului președinte. Ioana Băsescu și Elena Udrea scapă de procesul de corupție în care primiseră 5 ani de detenție cu executare, respectiv 8 ani. Înalta Curte a decis încetara procesului penal în baza deciziei CCR privind prescripția. Sentința este definitivă.

Şi jurnalistul Dan Andronic a fost achitat a doua oară: „Având în vedere argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului Andronic Dan Cătălin nu este prevăzută de legea penală, dispunând o soluție de achitare a acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal”, se arată în minuta şedinţei.

DIICOT dezvăluie pe ce cheltuia zeci de mii de lei patronul ”azilelor groazei”: droguri, prostituate și lăutari

Curtea de Apel București a condamnat-o pe data de 2 martie 2021 pe Elena Udrea  la 8 ani de închisoare de Curtea de Apel București în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, potrivit sentinței citite de instanță. Udrea a fost găsită vinovată de șapte fapte.

Și Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare. În același dosar, jurnalistul Dan Andronic a fost achitat. Sentințele pot fi atacate la Curtea Supremă. În plus, instanța a decis confiscarea a circa un milion de lei de la Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu.

Procurorii menţionează în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionează procurorii DNA.

Soluție: Admis apel – Încetat procesul penal
Detalii soluţie: I. În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de inculpa?ii Wagner Ioan Silviu, Udrea Elena Gabriela, Băsescu Ioana, Nastasia Gheorghe şi Tarhon Victor împotriva sentinţei penale nr. 45 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 5230/2/2017.

Cristian Popescu Piedone vrea salarii compensatorii pentru timpul petrecut în închisoare: ”Voi cere despăgubiri de la domnii judecători, direct, pe cale civilă”
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând: În baza art. 396 alin. (1) ?i (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Tarhon Victor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (1) ?i (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpata Udrea Elena Gabriela, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de instigare la luare de mită, prevăzute de art. 47 din Codul penal raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, şi a cinci infracţiuni de spălare a banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (1), (6) ?i (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Nastasia Gheorghe, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Wagner Ioan Silviu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpata Băsescu Ioana, sub aspectul săvârşirii unei infrac?iuni de instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 din Codul penal raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ?i a două infrac?iuni de spălare a banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Men?ine dispozi?ia de obligare în solidar a inculpa?ilor Wagner Ioan Silviu şi Băsescu Ioana la plata sumei de 119.000 lei, către partea civilă S.C. OIL TERMINAL S.A. către aceasta.

Elena Udrea rămâne cu sume imense confiscate

Menţine dispoziţia de confiscare specială de la inculpata Udrea Elena Gabriela a sumelor de 691.029,63 lei, 918.864 lei şi de 305.118 lei. Menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţele nr. 121/P/2015 din 16 martie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum acestea au fost menţinute prin sentinţa penală nr. 45 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 5230/2/2017, cu privire la bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatelor Udrea Elena Gabriela şi Băsescu Ioana. Modifică temeiul de drept al obligării inculpa?ilor Wagner Ioan Silviu, Băsescu Ioana şi Nastasia Gheorghe la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instan?ă, re?inând inciden?a art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Codul de procedură penală. Înlătură obligarea inculpaţilor Udrea Elena Gabriela şi Tarhon Victor, în baza art. 274 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instanţă. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, în măsura în care nu sunt contrare prezentei. II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleişi sentinţe penale. Conform dispozi?iilor art. 52 din Legea nr. 129/2019, hotărârea judecătorească definitivă privind infracţiunile de spălare a banilor se comunică Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorup?ie şi de inculpaţii Wagner Ioan Silviu, Udrea Elena Gabriela, Băsescu Ioana, Nastasia Gheorghe şi Tarhon Victor, rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile parţiale cuvenite avoca?ilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Wagner Ioan Silviu, Udrea Elena Gabriela, Băsescu Ioana, Nastasia Gheorghe, Tarhon Victor şi Andronic Dan Cătălin, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 340 lei, rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11 iulie 2023

 

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Legumele bogate în proteine care te vor ajuta să îți îmbunătățești dieta. Beneficiile pe care le au pentru sănătate
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Pensionare anticipată 2025. Cine poate ieși la pensie mai devreme și câți bani primește. Aceasta este metoda de calcul
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală. Avocații lui au făcut anunțul: Vor fi depuse documente devastatoare
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Cum faci cei mai delicioși cartofi cu cașcaval! Rețeta pentru preparatul care te va cuceri instant
Spynews
Ce știe Alina Sorescu despre câți bani are Alexandru Ciucu! Adevărul despre presupusele afaceri profitabile: ”A cerut să nu fie luate în calcul”
Evz.ro
Simona Halep se retrage: Nu mai pot
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu, descalificat? Răsturnare de situație pe scena politică: E probabil să nu treacă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Ucraina folosește drone inovatoare pentru operațiuni militare
MediaFlux
BANI de la GUVERN. Românii care depun această cerere PRIMESC 1000 de lei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România