Instanţa se va pronunţa pe 13 martie în dosarul Gala Bute. Udrea: Sunt convinsă că voi fi achitată. Am un sentiment bun UPDATE

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se vor pronunţa pe data de 13 martie în dosarul "Gala Bute" în care procurorii au cerut pedeapsă cu închisoarea orientată spre limita maximă pentru fostul ministru al Turismului, Elena Udrea.
Iulian Tudor
01 mart. 2017, 07:28
Instanţa se va pronunţa pe 13 martie în dosarul Gala Bute. Udrea: Sunt convinsă că voi fi achitată. Am un sentiment bun UPDATE

UPDATE ora 20.30 Elena Udrea a declarat, miercuri seară, la România TV, că nu a fost nicio surpriză pentru ea atunci când a aflat că prourorii au cerut pedeapsa maximă în cazul său. Mai mult, Udrea este convinsă că va fi achitată în dosarul „Gala Bute”.

„Parchetul a cerut maximum de pedeapsa. Pentru mine nu e o surpriza. Asa cum a fost facut acest dosar, centrat exclusiv in jurul meu, modul in care a pornit, nebunia de acum 2 ani, cu arestarile la adresa mea, razboiul meu cu Kovesi si Udrea, era de asteptat sa se ajunga aici. In graba lor de a ma acuza de orice, m-au acuzat de o fapta care ar fi savarsita de mine, la data de 16.02.2012, cand eu nu mai eram ministru. Ei nici macar nu au verificat, macar sa vada daca ministrul face astfel de adrese. Cred ca vreo sase acuzatii am in acest dosar si toate facute pe picior si probate maxim cu cate o declaratie, una de la Nastasiu si una de la Topoliceanu. Pentru aceste fapte, procurorii, pe o prezentare lacunara, azi au solicitat maximum de pedeapsa”, a declarat Elena Udrea, la România TV.

„Eu sunt convinsa ca voi fi achitata, chiar si in conditiile in care se judeca dosarele sub presiune, cu camp tactic. Nu cred ca poti sa condamni un om cand toate actele sunt impotriva acuzarii”, a adăugat Elena Udrea.

UPDATE ora 19.55 Elena Udrea a spus, miercuri seară, la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc ultimul termen în acest dosar, că are „un sentiment bun” şi că s-a bucurat că este un complet format din femei, pentru că acestea sunt mai curajoase. Şedinţa de la instanţa supremă a durat peste zece ore.

Mie mi-au trebuit doi ani să văd că la ultima faptă nici măcar nu mai eram când s-a întâmplat. Am constatat că la acea vreme nu mai eram ministru. Era vorba chiar de două săptămâni. Nu poţi să fii atât de disperat să acuzi un om ca să omiţi astfel de detalii. Sentimentul meu este unul pozitiv. Eu nu am ezitat nimic timp de doi ani de zile. Cei care au minţit şi-au schimbat de o sută de ori declaraţiile„, a declarat Udrea.

Întrebată cine are interesul să o scoată din joc, Elena Udrea a afirmat: „Cei care folosesc instrumentul acuzării. Simplu: Doamna Kovesi şi domnul Coldea”.

Acest dosar a fost construit în jurul Elenei Udrea. Trei ani s-a cercetat în acest dosar, nu am fost niciodată chemată. În 2 februarie, oamenii au fost luaţi cu mascaţii şi duşi la audieri în Gala Bute. Sunt convinsă că le-a fost frică tuturor celor chemaţi la DNA. Unii au ales să facă ceea ce se aştepta de la ei, ceea ce au crezut că îi va salva. Au fost speriaţi şi ameninţaţi să dea declaraţii. Speranţa mea e că măcar parte dintre judecăţile la nivel public la adresa mea au dispărut. Parchetul spune că mi-am construit sistem piramidal din oameni apropiaţi. Pe Nastasia nu l-am adus eu în minister. Pe Lungu l-am angajat fără să îl cunosc, mi-a fost recomandat de purt de cuvânt al partidului. Doar pe Topoliceanu o cunoşteam. Nu am numit pe nimeni să îmi aducă şpagă. Practica de 10 la sută era una generalizată. Ştiam de încercările oamenilor de afaceri de a ajunge în anturajul demnitarilor pentru a beneficia de contracte. Am preferat să le dau lor dreptate. Le-am spus că dacă aud de asemenea practici să nu îmi spună mie, să anunţe DNA. În confruntarea cu Gărdean, acesta spune că nu a afirmat că geanta cu bani era pentru mine. Banii nu cred că erau pentru Obreja, ci pentru Bute. Bute a susţinut mult timp că nu şi-a primit onorariul întreg„, a susţinut Elena Udrea în ultimul cuvânt adresat magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit Mediafax.

La ieşirea de la instanţa supremă, fostul ministru al Turismului a mai spus că şi-a iertat demult denunţătorii şi că speră ca aceştia să fie achitaţi.

Unul dintre avocaţi spune că rechizitoriul este un haos. Aşa este. A plecat cu şapte acuzări împotriva mea. Nu eu eram ţinta. Udrea şi Băsescu erau ţintă. Am constatat pe pielea mea, arestat fiind şi cerându-mi-se, metaforic le numesc „păsărele”, care mi-au şoptit să fac denunţuri. Şapte acuzaţii care nu se mai regăsesc în dosar. Trei ani purtat pe la DNA, purtat ca ursul în presă, am fost vinovatul de serviciu, mi-au afectat viaţa. Sunt azi cercetat pentru cu totul alte infracţiuni care nu mai au legătură cu Gala Bute. Vă rog să aveţi ingăduinţă, e vorba de viaţa mea şi a copiilor mei. Mă uit la dumneavoastră cu speranţa că veţi da o soluţie corectă. Nu vă doresc să fiţi în pielea mea. Nişte funcţionari de stat îşi bat joc de oameni. Nu se poate spune că am făcut evaziune fiscală cu nişte oameni pe care nu i-am cunoscut. Legat de complicitatea la luarea de mită, am fost arestat şi mergeam la vorbitor şi nu înţelegeam cum eu sunt complice la luare de mită. Nu am fost în cercul relaţional al celor din dosar. Nu puteam să fiu parte a unei luări de mită, e o frântură de logică„, a declarat, în ultimul cuvânt în faţa instanţei, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja.

Fostul ministru Ion Ariton a spus, în ultimul cuvânt în faţa judecătorilor instanţei supreme că sponsorizările s-au făcut corect.

Sponsorizările s-au făcut toate cu FRB. Mă surprinde când se pune problema că acele contracte au fost cu o firmă privată. Sponsorizarea a fost făcută corect. De doi ani de zile vin în instanţă, am solicitat colegilor să îmi ridice imunitatea ca să vin să lămuresc lucrurile. Mă bucur ca şi Udrea că sunt judecat de nişte doamne. Fiind la început de primăvară vă doresc numai bine pentru perioada care urmează şi o primăvară frumoasă„, a spus şi Ion Ariton.

Decizia pe care instanţa supremă ar putea să o pronunţe în 13 martie nu va fi definitivă şi va putea fi contestată de inculpaţi şi procurori.

UPDATE Procurorul DNA a cerut miercuri, la ultimul termen din dosarul „Gala Bute”, condamnarea fostului ministru Elena Udrea la o pedeapsă cu executare orientată spre maximum prevăzut pentru faptele de care este acuzată, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, scrie News.ro.

Procurorul de ședință a cerut pedepse cu executare spre maxim și în limitele prevăzute de lege şi pentru Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu și Ștefan Lungu.

În schimb, pentru Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu și Marius Botoroagă procurorii au cerut pedepse cu executare dar reduse cu o treime, după ce aceștia și-au recunoscut vinovăția.

După ce procurorul spune pentru fiecare inculpat în parte ce pedeapsă ar trebui să primească, raportat la faptele de care sunt acuzaţi în dosarul “Gala Bute”,  instanţa va asculta pledoariile avocaţilor. Inculpaţii vor putea apoi, în ultimul cuvânt, să spună dacă sunt vinovaţi sau nevinovaţi şi să facă ultimele declaraţii privind acuzaţiile ce le sunt aduse de procurorii DNA.

Instanţa va rămâne apoi în pronunţare, urmând să anunţe când va fi dată sentinţa în dosarul “Gala Bute”. Decizia instanţei nu va fi definitivă şi va putea fi contestată de inculpaţi şi procurori.

UPDATE Procurorii cer pedeapsă cu executare pentru Elena Udrea, anunţă România TV. Este vorba de pedeapsa maximă prevăzută pentru infracţiunile de care este acuzată Elena Udrea (luare de mită, abuz în serviciu), adică 10 ani cu executare.

UPDATE Judecătorii instanţei supreme l-au audiat, miercuri, la ultimul termen de judecată în dosarul „Gala Bute”, pe Felix Tătaru.

El a arătat în declaraţia de martor că, în aprilie 2011, firma sa a încheiat un contract cu PDL Bucureşti, semnat de Udrea, pentru o campanie publicitară, fiind plătiţi 100.000 de euro în avans şi 50.000 de euro la finalul campaniei. Procurorul DNA a spus că există o diferenţă semnificativă între actele puse la dispoziţie de Felix Tataru şi cele de la PDL Bucureşti, unde avansul pentru serviciile contractuale este de 205.000 de euro.

Felix Tătaru, consultant în campaniile electorale ale lui Klaus Iohannis şi Traian Băsescu, le-a spus judecătorilor că menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală a dosarului „Gala Bute”, el precizând că în prezent este acţionar în mai multe companii şi administrator al societăţii GMP Advertising SRL.

Despre contractul încheiat cu PDL Bucureşti, Felix Tătaru a arătat că acesta a fost semnat în aprilie 2011, de Elena Udrea şi de el. El a precizat că pentru serviciile prevăzute în contract s-a plătit un avans de 100.000 de euro, iar la finalul contractului trebuiau plătiţi, în luna iunie 2011, alţi 50.000 de euro, toate plăţile fiind făcute prin transfer bancar.

„A fost o discuţie la începutul contractului pe bugetul alocat serviciilor pe care urma să le prestăm, cu Elena Udrea. (…) Campania publicitară a durat mai puţin decât era planificat şi, la un moment dat, a mai rămas de plată suma de 50.000 de euro. (…) Banii nu i-am primit iniţial şi n-am reuşit să mai discut cu Elena Udrea pentru plata acestora. (…) În opinia mea, campania publicitară nu şi-a atins obiectivul, iar Udrea era supărată şi i-a fost greu să accepte că mai trebuie să plătească această sumă de bani”, a spus Felix Tătaru în faţa instanţei.

El a precizat că trebuiau făcute mai multe plăţi, iar pentru că nu a reuşit să primească banii care mai trebuiau achitaţi, i-a sunat pe Tudor Breazu, Ştefan Lungu şi Ana Maria Topoliceanu, pe care i-a rugat să îi transmită Elenei Udrea că sunt probleme cu furnizorii şi trebuie să achite cei 50.000 de euro prevăzuţi în contract.

„La începutul lunii decembrie 2011, pentru că eram presat de furnizori, am încercat să iau legătura cu Udrea şi i-am dat un sms în care am spus că de plata acestor furnizori depinde încheierea contractelor pentru campania electorală a PDL şi este necesară achitarea datoriilor către furnizori, pentru că 2012 era an electoral. (…) Elena Udrea mi-a răspuns la mesaj spunând că este mirată că nu s-a realizat plata şi în câteva zile s-au plătit banii”, a precizat Felix Tătaru.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anricorupţie prezent la şedinţa de judecată a vrut să ştie dacă documentaţia pusă la dispoziţia DNA, respectiv contractul şi anexele acestuia, reprezintă actele care sunt şi în posesia PDL Bucureşti, Felix Tătaru răspunzând că anexele nu s-au întors niciodată de la beneficiar semnate, ele fiind trimise la PDL Bucureşti în ziua semnării contractului, adică 1 aprilie 2011.

În acest context, procurorul DNA a arătat că există o diferenţă semnificativă între actele puse la dispoziţie de Felix Tataru şi cele depuse de PDL Bucureşti. Potrivit procurorului, în Anexa 2 de la Felix Tătaru avansul pentru contract este de 100.000 de euro, iar în Anexa 2 de la PDL Bucureşti este trecut un avans de 205.000 de euro.

Unul dintre judecători l-a întrebat pe Felix Tătaru când a fost făcută Anexa 2, Felix Tătaru spunând că nu îşi aminteşte exact.

„V-am spus că acea campanie s-a terminat înainte de vreme, iar iniţial a fost un buget mai mare. În anexele de la noi sunt doar valorile prestaţiei, nu şi bugetele iniţiale. Anexa 3 închide prestarea de servicii, aceea a fost făcută în iunie 2011”, a explicat Felix Tătaru.

 
Procesul Gala Bute a durat aproape doi ani. Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA pe 15 aprilie 2015. 

Elena Udrea a ajuns miercuri dimineaţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă ultimul termen în dosarul Gala Bute.

„Se cere condamnarea, dar se cere şi achitarea, eu mă aştept ca în acest dosar să fiu achitată. Nu cred că se pot da condamnări pe denunţuri mincinoase, neprobate timp de doi ani cu nimic în instanţă”, a declarat Elena Udrea, la intrarea în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Întrebată ce detalii ar putea aduce Felix Tătaru, Elena Udrea a spus că declaraţia va fi legată de un aspect al dosarului care nu are relevanţă asupra acuzaţiilor.

Audierea lui Felix Tătaru la instanţa supremă în calitate de martor a fost cerută, la un termen anterior, de avocatul lui Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea.

Felix Tătaru, consultant în campaniile electorale ale lui Klaus Iohannis şi Traian Băsescu, a fost audiat şi la DNA, în martie 2015, în calitate de martor în dosarul „Gala Bute”. Acesta a fost citat atunci să dea declaraţii în faţa procurorilor în condiţiile în care Ana Maria Topoliceanu ar fi arătat, în denunţul său, că sume de bani de la Elena Udrea ar fi ajuns şi la Felix Tătaru.

Avocatul Elenei Udrea i-a spus judecătorului că vrea să depună un raport de expertiză psiho-legală, finalizat în decembrie 2016, în care concluziile scrise sunt ale psihologului Tudorel Butoi. În acest raport sunt analizate atât comportamentul Elenei Udrea, cât şi ale inculpaţilor din dosarul „Gala Bute” care au dat declaraţii împotriva ei.

Dosarul „Gala Bute” a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi omul de afaceri Dragoş Botoroagă.

Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.  

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?