Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, pe data de 4 februarie, un elev de 16 ani din Săcele a sesizat poliţia reclamând că a fost ameninţat, într-un bar, cu un pistol de doi tineri care i-au cerut taxă de protecţie, de 250 lei lunar.
După mai bine de o lună de la eveniment, poliţiştii i-au identificat pe cei doi suspecţi, doi săceleni de 21 şi 22 de ani, potrivit monitorulexpres.ro.
„În baza autorizaţiilor emise de magistraţi, poliţiştii au efectuat, ieri (miercuri – n.r.) percheziţii la domiciliile suspecţilor şi au identificat la domiciliul suspectului de 22 ani un pistol replica tip Air Soft, folosit la comiterea faptei, care a fost ridicat pentru cercetări”, a spus Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei.
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţişti, iar cel asupra căruia a fost găsit pistolul a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, iar celălalt va fi cercetat în libertate.
Ambii sunt cercetaţi pentru şantaj, infracţiune pentru care riscă pînă la cinci ani de închisoare.