Cei doi elevi s-au luat la bătaie luni pe holul unităţii de învăţământ din Rădăuţi. Astfel, elevul de clasa a XI-a l-a lovit pe celălalt cu pumnii în piept şi peste faţă, provocându-i răni la arcada ochiului drept.
Ulterior, elevul bătut a mers la Spitalul Municipal Rădăuţi, având nevoie de trei-cinci zile de îngrijiri medicale.
Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru lovire sau alte violenţe.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laura Hacman, a declarat că la nivelul unităţii de învăţământ respective s-a constituit o comisie specială, care, marţi, va face o anchetă privind acest caz, iar, miercuri, Consiliul profesoral al şcolii se va întruni pentru a analiza situaţia disciplinară a celor doi elevi şi pentru a stabili sancţiunile în acest caz.
Citeşte şi Păruială cu zâmbetul pe buze. Bătaie între fete pe holurile unui liceu din Strehaia VIDEO