Totul s-a petrecut imediat după terminarea orelor. Cele două eleve își așteptau părinții, timp în care s-au adăpostit în ghereta din faţa şcolii. Paznicul a profitat că nu se afla nimeni în apropiere și a agresat-o pe una din ele.
„A pipăit-o după care a agresat-o forţând-o , ţinând-o cu o mână de ceafă şi a sărutat-o forţat”, a povestit mama fetei.
Bărbatul care ar trebui să se ocupe de siguranţa elevelor are o fată de aceeaşi vârstă cu fetele pe care el le-a agresat.
Tatăl celeilalte colege a oprit totul. Eleva agresată i-a povestit mamei ce s-a întâmplat, iar aceasta a depus plângere la poliție. Copila are nevoie acum de consiliere psihologică.
„Cu siguranţă va fi nevoie pentru că aseară, imediat ce a ajuns acasă a fost în stare de şoc, a vomat întruna, nu a putut să mănânce”, a mai povestit mama elevei.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.