Cele două eleve de clasa a XI-a de la Liceul „Jean Monnet” au fost audiate „în calitate de făptuitoare”, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a anunţat oficialul Poliţiei, potrivit Mediafax.
Procurorii urmează să decidă ce măsuri vor lua în acest caz.
Cele două eleve minore de la Liceul Jean Monnet sunt cercetate, după ce ar fi furat un telefon mobil şi o cameră foto de la două studente, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce se aflau într-un club din Capitală. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat că furtul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 de către una dintre studente, care susţinea că cele două minore au furat un telefon de la ea şi o cameră foto de la prietena ei.