În ultimul an de liceu, vestea că Maria va aduce pe lume un copil a bulversat pe toţi cei care o ştiau, scrie virale.ro. Maria povesteşte că a rămas însărcinată „dintr-o întâmplare”, dar nu a dorit să renunţe la copil, considerând că „aşa a vrut Dumnezeu”.
Citeşte şi REZULTATE SIMULARE BACALAUREAT 2019 EDU.RO. Cum poţi afla notele de la Bac 2019
A încercat, iniţial, să ascundă sarcina, purtând haine largi, până când nu mai avea cum să se ascundă. Cel mai dificil moment din viaţa ei a fost cel în care a trebuit să-şi anunţe familia că este însărcinată. Mama Mariei a suferit un adevărat şoc, având nevoie de psiholog pentru a ieşi din impas.
Maria a continuat să meargă la cursuri până în ultima lună de sarcină. În decembrie 2015, în vacanţa de Crăciun, a născut o fetiţă, perfect sănătoasă, de 4.150 de grame. După vacanţă, a continuat să meargă la cursuri. Mama ei a fost cea care avea grijă de fetiţă, cât timp Maria mergea la şcoală.
Potrivit România TV, mama elevă a continuat să meargă la şcoală chiar dacă făcea naveta. A învăţat iar la bacalaureat a venit surpriza. A obţinut media 9,96, după ce la la Istorie şi Geografie a luat 10, iar la Limba şi Literatura Română 9.90.
Maria Elisa Palimaru a dat admiterea la Drept, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, si a iesit pe locul 16 din 706 candidati, cu media 9,38.