Membrii reţelei vindeau clienţilor marijuana, însă, pentru a-şi creşte profitul, au amestecat canabisul cu ceaiuri medicinale, cu produse chimice de sinteză aduse din ţări asiatice, dar şi cu otravă de şobolani, informează Adevărul.
Efectul a fost devastator pentru consumatorii tineri, în special elevi de liceu, cei mai mulţi minori, care au au ajuns de urgenţă la spitalal.
„Inculpaţii au compensat preţul relativ mic practicat la comercializarea către consumatorul final (în medie 10 lei doza de 0,25 grame fragmente vegetale conţinând substanţe psihoactive, consumabile prin confecţionarea de ţigări artizanale şi fumarea acestora) cu numărul foarte mare de tranzacţii ilicite, inculpaţii deservind un număr foarte mare de consumatori”, se arată în rechizitoriul DIICOT.
Cei 20 de inculpaţi sunt judecaţi pentru trafic de substanţe interzise, iar procesul va începe în luna octombrie.