Elevi maghiari, câştigători ai unui concurs de limba română, premiaţi de ministrul Pricopie

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, i-a premiat, duminică, pe câştigătorii unui concurs de limba română, elevi de la şcolile cu predare exclusiv în limba maghiară din judeţele Harghita, Covasna, Mureş şi Bacău, potrivit Agerpres.
Romania TV
13 apr. 2014, 12:14
Elevi maghiari, câştigători ai unui concurs de limba română, premiaţi de ministrul Pricopie

Vă felicit că aţi reuşit să participaţi la concurs, participarea cred că este un efort, dar să aveţi şi rezultate deosebite, faptul că aţi câştigat acest concurs este o dovadă a efortului pe care l-aţi depus şi sunt convins că veţi merge mai departe cu acest efort şi anul viitor’, a declarat duminică Remus Pricopie în festivitatea desfăşurată la Palatul Victoria, unde premianţii au beneficiat şi de un tur al clădirii care găzduieşte sediul Guvernului.

Ministrul Educaţiei şi-a exprimat speranţa ca anul viitor să existe un număr mai mare de participanţi la astfel de concursuri, după ce în 2014 au participat 300 de elevi de etnie maghiară şi a menţionat că poate vor fi adăugaţi ‘paşi suplimentari’, inclusiv pentru premianţi, la acest concurs.

În urmă cu aproximativ două săptămâni s-au semnat contractele pentru câteva mii de bursieri, burse de doctorat şi post-doctorat şi pentru prima dată, o bursă specială, este vorba de bursa tânărului cercetător, în valoarea de 15.000 de euro este dată unui tânăr care a câştigat olimpiade internaţionale şi care decide să urmeze cursurile universitare în România. Poate vă gândiţi şi la această opţiune’, le-a mai spus Remus Pricopie elevilor prezenţi.

Premianţii au primit cărţi scrise de clasicii literaturii româneşti şi universale şi diplome din partea Inspectoratului Şcolar Harghita.

Vicepreşedintele Asociaţiei Comunitare Româneşti (ACOR), Angela Bîrsan, a menţionat că la ora actuală, din formula de guvernare face parte şi un partid care-i reprezintă pe maghiarii din România, ai căror membri sunt foarte buni vorbitori de limba română. ‘Dacă doriţi ca în viitor să vă aflaţi şi voi în această clădire, trebuie să cunoaşteţi bine limba română’, a mai spus vicepreşedintele ACOR, Angela Bîrsan.

Aproximativ 300 de elevi de la şcolile cu predare în limba maghiară din judeţele Harghita, Covasna, Mureş şi Bacău au participat pe 7 aprilie, la Miercurea Ciuc, la un concurs de limba română, devenit tradiţional.

Concursul naţional de competenţe lingvistice în limba română pentru minorităţi ‘Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!’ a ajuns la ediţia a XII-a şi se adresează elevilor din clasele V-XII de la şcolile cu predare în limba maghiară.

Toţi elevii participanţi la competiţie au maghiara ca limba maternă şi, în mod obişnuit, au puţine posibilităţi de a participa cu şanse reale la un concurs de limba română, dar şi de a-şi exersa aceste cunoştinţele.

Iniţiatoarea concursului, profesoara de limba română Maria Sturzu, spune că ideea i-a venit după ce a constatat care sunt carenţele de exprimare ale elevilor maghiari, dar şi reţinerea acestora de a vorbi în limba română. Gazda concursului, directorul Liceului Teoretic Marton Aron, Varga Laszlo, consideră că această întrecere contribuie la apropierea dintre maghiari şi români şi exprimă dorinţa de a institui şi păstra relaţii de înţelegere, convieţuire şi pace între cele două comunităţi.

Organizatorii concursului de limba română pentru elevii maghiari au fost Liceul ‘Marton Aron’ din Miercurea Ciuc, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Asociaţia Comunitară Românească din Miercurea Ciuc.

În anii precedenţi, câştigătorii concursului au fost răsplătiţi de partenerul tradiţional ACROM, pe lângă cărţi, şi cu vizite la Palatul Parlamentului, Muzeul Cotroceni sau Muzeul Antipa din Bucureşti, dar au avut parte şi de experienţe interculturale cu colegii lor din Capitală.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea o vară de neuitat. Gemenii sunt printre marii norocoși
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
Playtech.ro
Ce este taxa de construcție la bloc. Va fi o plată lunară pentru proprietari
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Surpriza anului: O nouă televiziune în România. Deja începe să imită
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Cazul Călin Georgescu, explicat de un profesor de drept. Putea CCR să ia o altă decizie?
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?