Cei 29 de copii din clasa pregătitoare de la Şcoala Generală numărul 4 din Suceava nu mai vin la ore, potrivit România TV. Părinţii nu îi mai lasă să meargă la şcoală, din cauza comportamentului unui băiat de şase ani, coleg de clasă.
„Îi înjură, îi bate, îi loveşte cu pumnii, cu picioarele. Îi loveşte nemotivat din punctul nostru de vedere, fără să fie o ceartă între aceştia. Am recurs la această metodă extremă, noi, părinţii, de a-i ţine acasă pentru siguranţa lor fizică„, a declarat Anca Popovici, preşedintele Comitetului de Părinţi.
Reprezentanţii şcolii susţin că au încercat să rezolve situaţia. „Elevul are evaluare şi de la psihiatru, merge şi la consiliere psihologică. Atenţie i-a fost dată acestui elev. A fost în prima bancă sub directă supraveghere. Copilul are manifestări episodice, nu se manifestă tot timpul agresiv„, a precizat Petronela Bobric, directorul Şcolii Generale nr. 4 Suceava.
Părinţii au făcut plângere la inspectoratul şcolar. Şi Protecţia Copilului s-ar putea implica în acest caz, dacă inspectoratul şi şcoala nu reuşesc să rezolve conflictul. Părinţii copilului acuzat de comportament violent nu au dorit să facă vreo declaraţie.
CITEŞTE ŞI: CLIPE de COŞMAR: Peste 20 de copii au ajuns la spital după ce au fost ÎNŢEPAŢI cu un BOLD de colegi