Elevii revin luni la şcoală, următoarea vacanţă peste zece săptămâni. CALENDAR EVALUARE şi BAC 2019

Luni, 11 februarie, încep școala și grădinița. În prima zi de cursuri după vacanța inter-semestrială de o săptămână va urma un nou triaj epidemiologic, acolo unde există cadre medicale calificate. Structura anului școlar 2018-2019 prevede că următoarea vacanță este vacanța de Paște 2019, care va fi în perioada 20 aprilie 2019 – 5 mai 2019.
Filip Stan
10 feb. 2019, 21:41
Elevii revin luni la şcoală, următoarea vacanţă peste zece săptămâni. CALENDAR EVALUARE şi BAC 2019

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă revin luni, la cursuri, după ce au avut o săptămână de vacanţă între semestre. 

Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este programată în perioada 20 aprilie – 5 mai, iar vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pentru elevii de liceu, anul şcolar se va termina pe 31 mai 2019, iar pentru cei de clasa a VIII-a pe 7 iunie 2019 La fiecare revenire din vacanță școlile sunt obligate de legislație să facă triajul epidemiologic. Iată ce înseamnă triaj epidemiologic, cine îl face și de ce e important.

De asemenea, începând de luni, elevii care învață în București au gratuitate pentru transportul public în comun, a spus primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook. 

Edilul precizează că elevii care frecventează o unitate de învăţământ din Bucureşti, care au domiciliul în Capitală, beneficiază de gratuitate la abonamentul lunar urban general, dar și elevii care locuiesc în judeţul Ilfov vor beneficia de acest drept, iar în plus vor putea beneficia şi de un abonament lunar valabil pe linia regională de domiciliu.

ŞCOLI ÎNCHISE şi săptămâna viitoare din cauza gripei. ISMB: Va continua triajul în unităţile de învăţământ

Calendarul simulărilor de BAC și Evaluare Națională, așteptat de elevii claselor a VIII-a, a XI-a și a XII-a, încă nu a fost stabilit de Ministerul Educației. Anul trecut, simulările s-au desfășurat în luna martie. De 5 ani, simulările examenelor se desfășoară la nivel național, cu subiecte unice făcute de Ministerul Educației.

Paștele ortodox este pe 28 aprilie 2019, iar cel romano-catolic pe 21 aprilie, când elevii au vacanță. Concret, Vacanța de Paște 2019 este în perioada 20 aprilie 2019 – 5 mai 2019.

Semestrul al II-lea 2019

Cursuri:                                      11 februarie 2019, luni – 19 aprilie 2019, vineri
Vacanța de primăvară 2019: 20 aprilie 2019, sâmbătă – 5 mai 2019, duminică
Cursuri:                                      6 mai 2019, luni – 14 iunie 2019, vineri
Vacanța de vară 2019:            15 iunie 2019, sâmbătă – 15 septembrie 2019, duminică

Olimpiadele naționale sunt organizate în vacanța de primăvară.

Săptămâna Școala Altfel se va desfășura în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe o perioadă de 5 zile consecutive, la decizia școlii.

Calendarul Olimpiadelor Naţionale Şcolare 2019. Când susţin elevii olimpiadele în semestrul al II-lea

Acest an școlar este printre cele mai scurte, din ultimii 10 ani. Are 34 de săptămâni de cursuri, care totalizează 168 de zile efective de școală pentru copii (față de 175 în medie anii trecuți).

Excepție de la structura anului școlar de mai sus o fac clasele a VIII-a și a XII-a. Elevii termină liceul pe 31 mai 2019 și gimnaziul pe 7 iunie 2019.

Calendar Evaluare Națională clasa a II-a 2019

7 mai 2019     Limba română – Scris
Limba maternă – Scris * pentru elevii care fac școala în limba minorității căreia îi aparțin

8 mai 2019     Limba română – Citire
Limba maternă – Citire * pentru elevii care fac școala în limba minorității căreia îi aparțin

9 mai 2019     Matematică
10 mai 2019   Limbă română (scris și citit) * pentru elevii din rândul minorităților naționale

Ghiozdanul de 100 de euro pentru fiecare elev din România, noul proiect al ministrului Educaţiei

Calendar Evaluarea Națională de la finalul clasei a IV-a 2019

14 mai 2019   Limba română
15 mai 2019   Matematică
16 mai 2019   Limba maternă

Calendar Evaluare Națională clasa a VI-a 2019

22 mai 2019   Limbă și comunicare (test la Limba română și la prima limbă străină studiată)
23 mai 2019   Matematică și Științe ale naturii

Calendar Evaluarea Națională 2019 – examenul de la final de clasa a VIII-a

18 iunie 2019      Limba şi literatura română – examen scris
20 iunie 2019      Matematică – examen scris
21 iunie 2019      Limba şi literatura maternă – examen scris

25 iunie 2019      Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie                Afișarea rezultatelor finale

ADMITERE LICEU 2019. Ministrul Educaţiei anunţă cum se va face Evaluare Naţională în acest an. Ce schimbări aduce Legea educaţiei

Calendar admitere la liceu 2019

3 – 7 iulie 2019   Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu
4 – 8 iulie 2019   Elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019        Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a

Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).

Ce îi aşteaptă pe elevi după vacanţa intersemestrială. CALENDAR EVALUARE ŞI BACALAUREAT. Când sunt programate simulările

Calendar BAC 2019 Sesiunea iunie-iulie 2019

3 – 4 iunie 2019            Examen oral de Limba română – proba A
5 – 6 iunie 2019            Examen oral de Limba maternă – proba B
7, 10* – 11 iunie 2019 Evaluarea Competențelor digitale – proba D
12 – 13 iunie 2019       Examen oral de limbă străină – proba C

1 iulie 2019                   Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
2 iulie 2019                   Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
3 iulie 2019                   Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

4 iulie 2019                  Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

8 iulie 2019           Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:0)
9-12 iulie 2019     Rezolvarea contestațiilor
13 iulie 2019         Afișarea rezultatelor finale

Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie, precizează Ministerul Educației.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să îți construiești casă pe un singur nivel cu doar 40 de mii de euro. Manopera și materialele sunt incluse, are dormitor, living room și bucătărie open space. Suprafața totală este de 60 mp
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Infernul Elenei Lasconi. A umblat pe la mulți doctori
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI