Ellen Page, una dintre cele mai frumoase actrițe din lume, s-a transformat în bărbat. „În sfârşit, iubesc cine sunt”. Fanii, rămași fără cuvinte FOTO

Vestea dată în urmă cu câteva luni de actrița Ellen Page, acum devenită Elliot, legată de faptul că e transgender, a lăsat pe toată lumea fără cuvinte.
Filip Stan
25 mai 2021, 17:20
Ellen Page, una dintre cele mai frumoase actrițe din lume, s-a transformat în bărbat.

Actrița Ellen Page, în vârstă de 34 de ani, și-a făcut recent o operație „salvatoare de viață” care a transformat-o în bărbat. „Transsexualitatea este frumoasă”, a scris Elliot Page în descrierea fotografiei de pe Instagram.

Elliot a mărturisit, în cadrul unui interviu cu Oprah Winfrey, că se simte foarte bine în corpul său, „cel mai probabil pentru prima dată în viață”. „Este vorba despre atunci când ieși din duș cu un prosop în jurul brâului și te privești în oglindă, spunându-ți: «Uite-mă». Nu mai am acele momente în care simțeam panică în schimb”, a transmis Page.

Oprah Winfrey și-a arătat susținerea pentru Page, după ce s-a operat pentru a-și schimba sexul. „Așa arată fericirea! Se pare că Elliot va străluci mai tare decât soarele în această vară”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de @elliotpage

Fotografia postată recent pe Instagram a fost primită de fani cu multă apreciere și bucurie. Printre cei care au comentat se numără și Miley Cyrus, care a numit-o „bunăciune”, sau Justin Cornwell, care i-a spus: „Frate, văd de ce m-ai distrus la antrenamente!”.

„Arăți minunat… și poate că cel mai important, arăți fericit”, a scris Nina Dobrev, protagonista din serialul „Vampire Diaries”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de @elliotpage

Cum și-a anunțat Elliot Page fanii că este transgender

„Vreau să vă împărtăşesc că sunt trans şi numele meu este Elliot. Mă simt norocoasă să scriu asta. Să fiu aici. Ajungând în acest loc în viaţa mea, simt recunoştinţă copleşitoare pentru oamenii incredibili care m-au sprijinit în această călătorie.

În sfârşit, iubesc cine sunt suficient pentru a urmări adevăratul eu. Mulţumesc pentru curajul vostru, generozitatea şi efortul necontenit de a face această lume un loc mult mai incluziv şi empatic. Voi oferi tot ajutorul pe care pot să îl dau şi voi continua să depun eforturi pentru o societate mai iubitoare şi egală”.

Elliot Page s-a născut pe 21 februatie 1987 în Canada și are 34 de ani. A jucat în filmul „Juno”, care i-a adus o nominalizare la Oscar, în serialul „The Umbrella Academy”, în „The Umbrella Academy”, „To Rome with love”, „Inception” și în multe alte producții care i-au cucerit pe fani.

În 2008 , Page a fost nominalizată pentru lista celor mai influente 100 de persoane realizată de revista Time și s-a clasat pe locul 86 în topul celor mai sexi femei din lume , top realizat de revista FHM.

 

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Condimentul care stimulează metabolismul și accelerează digestia, recomandat de Mihaela Bilic: „Merge și cu carne și cu pește și cu legume și cu orez”
Capital.ro
Mașinile care vor fi interzise. Decizia autorităților: Accesul va fi restricționat
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT! Imagini de INFARCT cu vedeta fără haine, niciodată NU ai văzut-o așa
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Piersici la grătar cu înghețată. O rețetă fabuloasă
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat de spital
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi dat imediat jos din tren
Capital.ro
Anul în care se schimbă banii. Țara care trece la EURO definitiv
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
„Durere mare” Ei sunt părinții Marinei Gavril, doctorița ucisă cu sânge rece în Brăila! Primul și singurul mesaj sfâșietor pe care femeia l-a postat după ce fiica i-a fost omorâtă
substantial.ro
Sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris: Finala la 100m liber cu David Popovici în prim-plan
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?