Emil Hurezeanu: Îmi pare rău de evoluţia lui Traian Băsescu. Deschide o LUCARNĂ URÂTĂ

Emil Hurezeanu a declarat că fostul preşedinte Traian Băsescu intră "într-o supraturație care nu mai are de-a face cu oficiul unui fost președinte care ține la reguli, valori și la o anumită discreție". Totodată, analistul politic a adăugat că fostul şef de stat "strică portativul procedând așa." 
Ionela Marcu
19 mart. 2015, 09:24
Emil Hurezeanu: Îmi pare rău de evoluţia lui Traian Băsescu. Deschide o LUCARNĂ URÂTĂ

Emil Hurezeanu a făcut referire la publicarea de către Traian Băsescu a unui contract prin care firma Crescent a creditat o companie a lui Dan Voiculescu, administrată de către Gabriela Firea, cu suma de 100.000 de euro.

„E un film, ca să zic așa, oarecum delirant, pe care încetez să mai încerc să-l înțeleg. Îmi pare rău de evoluția fostului președinte, în numele personajului pe care și l-a creat sau a vrut să și-l creeze. În mod declarativ a reușit s-o facă.

Acum intră într-o suprasaturație care nu mai are de-a face cu oficiul unui fost președinte care ține la reguli, valori și la o anumită discreție, încercând să producă prin scrisori care ar face obiectul unor cauze penale și trebuie să intereseze pe ANAF, DNA, Parchet, încercând să miște un obiect polemic, în care e destul de vulnerabil și domnia sa, în altceva, într-un război al unor scrisori pierdute sau contracte regăsite.

Citeşte şi: Traian Băsescu a publicat contractul dintre firma Crescent şi o firmă a lui Voiculescu

Deschide o lucarnă urâtă, înspre culisele puterii, înspre ceea ce adună un șef de stat și nu poate să facă cu ce pică de la servicii, cu documentele cu care a plecat acasă”, a declarat Emil Hurezeanu la Digi24.

„Spre ce ne îndreptăm? Sunt atâtea probleme pe care un fost președinte ar putea să le rezolve revenind în politică, de pe poziții raționale. Domnul Băsescu strică portativul procedând așa„, a subliniat jurnalistul.

Despre disputa lui Traian Băsescu cu procurorul general Tiberiu Nițu, Emil Hurezeanu a spus că „sunt acuzații aproape aberant de periculoase”.

„Domnul Băsescu se află, pe de altă parte, cu voia sau poate fără voia domniei sale, într-un unghi de aberație, de abatere de la țintă, foarte larg. Înainte de a fi credibil când produce un contract ilicit între domnul Voiculescu și doamna Firea, dânsul va trebui să răspundă, sau ar trebui să-și răspundă, oamenilor care l-au ales și nu l-au abandonat cum se face că cel pe care l-a pus în fruntea ANI e un infractor?

Cum se face că doamna blondă – din imediata sa apropiere politică și umană, pe care a sprijinit-o până în ultimul moment în campania prezidențială – este cercetată penal pentru cazuri și fraude care, dacă ar fi adevărate, ar fi fără precedent? Cum se face că atâtea și atâtea structuri pe care s-a bazat demersul său în încercarea de modernizare euro-atlantică a României – ca să-i repet propozițiile – au devenit principalii lui adversari, pe care îi denunță pentru abuzuri? E vorba de conducerea în derivă a serviciilor secrete, în viziunea domniei sale, din campania prezidențială”, a mai spus Emil Hurezeanu.

Citeşte şi: Gabriela Firea îi răspunde lui Băsescu: Fostul preşedinte răspunde cu petarda banilor fostei Securităţi

„Toate aceste dezacorduri flagrante cred că sunt mai importante în ce privește cariera post-prezidențială a domnului Băsescu decât această ceartă, care poate face parte dintr-o suită mai largă de neclarități. Nu e deloc clar și e o completare a bruiajului de care n-are nimeni nevoie„, a mai declarat jurnalistul.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI