Emilian Duca, analist economic, despre declaraţiile lui Vîlceanu: „Cred că a vrut să dea impresia că stăpâneşte bine domeniul şi a greşit nepermis pentru un ministru de Finanţe”

Dan Vîlceanu a depus miercuri jurământul pentru preluarea funcției de ministru al Finanțelor, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis, iar joi a preluat portofoliul de la premierul Cîţu, care asigurase interimatul după demiterea lui Alexandru Nazare.
Filip Stan
19 aug. 2021, 15:28
Emilian Duca, analist economic, despre declaraţiile lui Vîlceanu:

Dan Vîlceanu a făcut şi primele declaraţii în calitate de ministru al Finanţelor, după o discuţie avută cu Florin Cîţu, care l-a pus în temă, dar declaraţiile sale au fost imediat sancţionate de specialişti.

„Inflaţia nu este la nivel record şi nici nu e 5%. 5% e o estimare a Băncii Naţionale. Din punctul meu de vedere, lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei, care este Banca Naţională. Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflaţie anul acesta, nu am majorat venituri ale angajaţilor şi toate măsurile luate au fost în direcţia reducerii inflaţiei, nicidecum a creşterii”, a spus Dan Vîlceanu, fără să ţină cont de faptul că informaţiile statistice oficiale, publicate săptămâna trecută, arată o inflaţie de 5%.

BNR anticipează o rată de inflaţiei de 5,6% la finele acestui an, peste limita superioră a ţintei instituţiei, de 2,5%, conform Raportului asupra inflaţiei prezentat de guvernatorul instituţiei, Mugur Isărescu. Comparativ cu Raportul din luna mai 2021, rata anuală a inflaţiei a fost revizuită în sens ascendent cu 1,5 puncte procentuale pentru sfârşitul anului curent.

Deşi România a înregistrat, în doi ani consecutivi, creşteri economice cu inflaţie negativă, noul ministru de Finanţe a insistat că „nu există o creştere economică. În lume nu s-a inventat, fără să aibă şi un puseu inflaţionist”.

Analistul economic Emilian Duca îl corectează pe Vîlceanu: „Sper că nu este o eroare de gândire fundamentală, ci o scăpare a ministrului”

În 2015, creşterea economică a fost de 3,9%, iar în anul următor de 4,8%.

Analistul economic Emilian Duca a spus la Aleph News că speră ca aceste declaraţii eronate ale noului ministru de Finanţe să nu reprezinte decât „o scăpare”.

„Sperăm că este o scăpare, nu o eroare fundamentală de gândire din partea ministrului Finanţelor. Sper cu alte ocazii să fie mult mai atent şi să verifice cifrele. Cifrele statistice sunt cele care sunt. Ne sunt independente de voinţă oricărui politician. Ne-am dori cu toţii să fie o inflaţie redusă şi creşterea economică generoasă, dar nu se poate întâmpla acest lucru decât dacă ai nişte politici economice înţelepte”, a comentat Emilian Duca.

Întrebat dacă declaraţiie ministrului Vîlceanu inspiră încredere, analistul economic a răspuns că „este vorba de o scăpare şi mai puţin de o înţelegere a fenomenelor economice”.

„Cred că a vrut să dea senzaţia că stăpâneşte bine domeniul şi a greşit într-un mod nepermis pentru un ministru de Finanţe”, subliniază Emilian Duca.

Citeşte şi: Consilierii PNL din Sectorul 1 aduc critici la adresa lui Clotilde Armand: „Între şcoli nereparate şi burse neplătite, are trei săptămâni de concediu”

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Salvează-ți grădina. Metoda prin care scapi de rozătoare
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Focul Morților, tradiția veche care încă arde în Săptămâna Mare. De ce aprind românii focuri
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți