”Familia domnului Hedges a depus o cerere de graţiere, iar Guvernul studiază această cerere”, a declarat într-o scurtă alocuţiune la televiziunea britanică ambasadorul, care a apărat gravitatea procesului intentat acestui cetăţean britanic.
”Guvernul nu dictează verdicte tribunalelor”, iar „Matthew Hedges nu a fost găsit vinovat după un proces de cinci minute, aşa cum afirmă unii”, a declarat ambasadorul.
Arestat pe aeroportul de la Dubai la 5 mai, Matthew Hedges, în vârstă de 31 de ani, doctorand la Universitatea din Durham (nord-estul Angliei), a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de către tribunalul federal de la Abu Dhabi, după ce a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea unei ţări străine.
Potrivit soţiei sale, Daniela Tejada, Matthew Hedges efectua cercetări cu privire la politica externă şi internă a EAU în domeniul securităţii, din perspectiva ”primăverii arabe” din 2011. El a trăit ”mai mulţi” ani în EAU, înainte de a reveni în regatul Unit în 2015, a declarat ea.
În opinia ambasadorului EAU la Londra, cazul este ”extrem de grav”. ”Noi trăim într-o regiune periculoasă, iar securitatea naţională trebuie să fie prioritatea noastră absolută”, a subliniat el. ”Numeroşi cercetători vizitează EAU liberi, anual, fără să ne încalce legile”, a insistat ambasadorul.
”Profund şocat” de condamnarea lui Matthew Hedges, ministrul britanitic de externe Jeremy Hunt a ameninţat miercuri EAU cu ”repercusiuni”.
Hunt s-a întâlnit joi cu soţia lui Matthew Hedges şi a discutat şi cu ambasadorul EAU.
El a anunţat pe Twitter că a purtat un ”dialog constructiv” cu omologul său din Emirate. ”Eu cred că el depune eforturi pentru a soluţiona situaţia cât mai rapid posibil”, a declarat Jeremy Hunt pe reţeaua de socializare.
Emiratele au anunţat, la rândul lor, că speră să găsească ”o soluţie amiabilă” în acest caz, exprimându-şi hotărârea de a-şi ”proteja relaţia strategică cu un aliat-cheie”.