Mugur Isărescu a participat la şedinţa coaliţiei

Mugur Isărescu a participat la şedinţa coaliţie în cadrul căreia s-a discutat despre situaţia eceonomică a ţării. Guvernatorul BNR a declarat că nu a fost luată nicio decizie, acesta urmând a fi luată la capătul discuţiilor cu FMI.
Romania TV
26 oct. 2011, 11:47
Mugur Isărescu a participat la şedinţa coaliţiei

Liderii coaliţiei guvernamentale s-au reunit în şedinţă la Palatul Victoria, la această întâlnire participând, pentru aproximativ 30 de minute, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Potrivit unor surse politice, guvernatorul BNR a fost prezent la această reuniune aproximativ 30 de minute, discuţiile vizând probleme legate de situaţia economică.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că BNR a prezentat „o informare” în şedinţa coaliţiei, la care a participat şi ministrul de Finanţe, menţionând că nu s-a luat nicio decizie şi că urmează ca, după discuţiile cu FMI, să se stabilească o altă întâlnire a coaliţiei.

Întrebat ce le-a transmis reprezentanţilor coaliţiei guvernatorul BNR Mugur Isărescu, ministrul Mediului a precizat: „Azi (miercuri – n.r.) dimineaţă, la 10.00, am avut o informare de la Banca Naţională. A fost prezent şi ministrul Finanţelor, şi coaliţia”.

El a precizat că, în cadrul şedinţei coaliţiei, nu s-a luat nicio decizie, doar s-a făcut o analiză, urmând ca, după discuţiile care vor avea loc cu FMI, să se stabilească o altă întâlnire la nivelul coaliţiei, săptămâna viitoare.

„Nu am luat nicio decizie, pentru că discuţiile avansează săptămâna aceasta şi probabil că vom stabili o altă întâlnire săptămâna viitoare – după ce, cu FMI, vom finaliza discuţiile – pentru că va trebui cât de curând să trimitem proiectul de buget la Parlament. Dar, deocamdată, nu s-au luat decizii. Sunt mai multe variante care se discută şi în discuţia cu FMI”, a spus Borbely.

Luni dimineaţă, premierul Emil Boc, unii dintre membrii Cabinetului şi guvernatorul BNR au avut o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, duminică, şeful statului a participat, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European.

Emil Boc a declarat, luni, după acea întâlnire, că mesajul de bază este „prudenţă maximă în context economic internaţional extrem de dificil, care, din nefericire, afectează şi România”. Boc a declarat ulterior că va propune în faţa Parlamentului o „versiune prudentă” a bugetului pentru 2012, care să ferească România de riscuri majore dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte în Europa, însă „niciun scenariu nu are în vedere diminuarea de salarii sau impozitarea de pensii”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că bugetul pe anul 2012 trebuie să fie extrem de prudent, nu neapărat pentru că nu s-au găsit bani pentru a finanţa deficitul, ci pentru că această finanţare a deficitului este „extrem de scumpă”.

 

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul de lângă România care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști din toată Europa. Este considerat un loc al regilor și are o catedrală impresionantă
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
Playtech.ro
Programul Rabla 2025, oprit de autorităţi. Motivul pentru care românii nu mai primesc tichete pentru maşini noi
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
E oficial! Trump a bătut palma cu Putin. Războiul e tranșat
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Statul oferă 700 de lei pensionarilor, în luna aprilie. Seniorii vor primi banii direct pe card, de la 1 aprilie
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Vaccinarea anti-HPV gratuită pentru tinerii între 11 și 26 de ani, propusă în Parlament
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Anunț privind candidatura lui Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă