Fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, lucrează la ultimele detalii pentru a avea ceremonia perfectă şi a trimis deja apropiaţilor invitaţiile de nuntă. Modelul acestora este simplu şi numele părinţilor lipsesc.
Potrivit România TV, cununia civilă va fi oficiată la Ploieşti, chiar de primarul Iulian Bădescu, iar nunta va avea loc la sfârşitul lunii iunie, la palatul Ştirbey din Buftea.
„Mi s-a părut atât de frumoasă biserica de la Ştirbey, încât de acolo am pornit povestea noastră şi am construit după aceea”, a declartat Roberta.
Meniul pregătit pentru marele eveniment va costa doar 45 de euro de persoană. La nuntă, Roberta Anastase va purta o rochie ivoire, creată de Cătălin Botezatu.
„Este în lucru rochia şi sper să fie una frumoasă. Aşa îmi doresc. Culoarea va fi ivoire pentru că şi culorile nunţii sunt corai şi ivoire”, a mai spus fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor.
Roberta Anastase declara în urmă cu ceva vreme că are foarte multe emoţii, cu atât mai mult cu cât îşi doreşte să devină repede şi mămică.