Omul de afaceri Gigi Becali a fost adus la Curtea de Apel Bucureşti marţi dimineaţă în jurul orei 9.20.
Gigi Becali a primit, în luna februarie, trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane, cu un termen de încercare de opt ani. Ulterior, pe 20 mai, omul de afaceri a fost condamnat într-un alt dosar, privind schimbul de terenuri cu MApN, în care a primit doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi timp de cinci ani.
Ca urmare a deciziei din 20 mai, Instanţa Supremă a contopit pedepsele şi a anulat sentinţa cu suspendare din dosarul sechestrării de persoane. În continuare, instanţa a decis că George Becali trebuie să execute cea mai mare pedeapsă, respectiv trei ani de închisoare cu executare.
Pe 4 iunie, George Becali a fost condamnat din nou de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul „Valiza”.
Avocaţii săi au depus pe 7 iunie cererea de contopire a pedepselor primite în cele trei dosare în care Becali a fost condamnat.
Tribunalul Bucureşti a stabilit, pe 27 iunie, contopirea celor trei pedepse de câte trei ani de închisoare primite de omul de afaceri şi suplimentarea cu şase luni a pedepsei rezultate.
În prezent, Gigi Becali este încarcerat la Pentenciarul Jilava. În urma cererii depuse de latifundiar, conducerea Penitenciarului a aprobat luni mutarea lui Gigi Becali la Penitenciarul Poarta Albă. Transferul latifundiarului mai are nevoie însă şi de avizul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor.