Enel a realizat acţiuni de control în Bucureşti, pentru combaterea furturilor de energie electrică

Enel Distribuţie Muntenia a realizat, în perioada 17-28 martie, acțiuni de control în București, pentru depistarea branșamentelor ilegale la rețeaua de electricitate, cu sprijinul Poliției Române.
Iulian Tudor
03 apr. 2014, 17:42
Enel a realizat acţiuni de control în Bucureşti, pentru combaterea furturilor de energie electrică

În urma unei acţiuni dedicate prevenirii și combaterii furturilor de energie electrică, coordonate de Direcţia de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R., s-au constatat peste 200 de infracţiuni în București, prevăzute de Legea nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale. În toate cazurile, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de energie electrică, potrivit unui comunicat emis de Enel Energie Muntenia.

În toate aceste situații sunt incidente prevederile Noului Cod Penal referitoare la infracțiunea de furt, coroborate cu cele ale legislației speciale, respectiv Legea Energiei Electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012 care la articolul  92 prevede: „(1) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

În 2013, în România, Enel a înregistrat la nivelul consumatorilor casnici pierderi ca urmare a branșamentelor ilegale în valoare de aproximativ 5% din energia distribuită, ceea ce reprezintă un impact negativ de aproximativ 20 milioane euro în veniturile și EBITDA companiei. Anul trecut, în urma controalelor efectuate cu sprijinul Poliției Române au fost întocmite aproape 1.200 de plângeri penale.

Dorim să atragem atenția că branșamentele ilegale și instalațiile electrice improvizate, pe lângă faptul că pun în pericol viața celor care le utilizează, pot fi oricând sursa unui incendiu de proporții. Mai mult, astfel de branșamente perturbă buna funcționare a rețelelor de distribuție, determină situații de supraconsum și sunt, de multe ori, cauza unor întreruperi în alimentarea cu energie electrică, afectând astfel consumatorii branșați legal.

Din păcate, astfel de tentative au loc chiar și în zonele în care s-au executat recent investiții pentru modernizarea completă a rețelei de energie electrică, astfel încât sunt deteriorate echipamente nou instalate.

Enel a intensificat acțiunile de control pentru a preveni astfel de incidente și pentru a depista situațiile care pot pune în pericol buna funcționare a rețelei de distribuție și a serviciilor aferente.

Mai mult, la nivel național (în baza Protocolului de colaborare) Enel împreună cu reprezentanți ai Poliției Române și ai Jandarmeriei Române desfășoară activități de identificare a persoanelor branșate ilegal la rețeaua de energie electrica sau a unor branșamente și instalații electrice realizate artizanal. Astfel de verificări în comun au loc în fiecare săptămână.

Spynews
Cum arată părul natural al Biancăi Drăgușanu. Multe femei și-ar dori să îl aibă așa fără niciun efort | FOTO
Bzi.ro
Fiica Iuliei Albu a făcut furori în prima zi de școală! Cum a venit îmbrăcată tânăra
Fanatik.ro
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de terenuri din România. Legea îi obligă să plătească
Playtech.ro
Alfred Bulai a ieșit din închisoare! Ce a declarat când a aflat că e cercetat în arest la domiciliu
DailyBusiness
Gata, avem BANCĂ DE ALIMENTE! E singura de acest tip din România
Adevarul
Experiență de coșmar pentru un român care a dat mii de euro pe o vacanță de 5 stele. „Nu pot să cred așa ceva, e șocant”
Spynews
Nuntă în familia lui Sorinel Copilul de Aur! Fratele lui, Adi de Adi, s-a căsătorit. Imagini de la eveniment / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu recunoaște că a înșelat-o pe Anda Călin. Cum a convins-o să îl ierte: "Nu pot trăi fără ea"
Evz.ro
Românii care ar putea ieși mai devreme la pensie. Există o singură condiție
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Fostă finalistă la Miss, ucisă ca în filmele de groază de soțul ei. Până și polițiștii s-au speriat
Playsport.ro
Cea mai frumoasă sportivă din România s-a retras la 29 de ani și are un job cu totul neobișnuit. Din ce face bani
kanald.ro
Decizie de ultimă oră privind recalcularea pensiilor. Anunțul vine din partea Ministrului Muncii: „Nicio pensie..”
Capital.ro
Apare o nouă putere mondială. Vladimir Putin a anunțat: Deja 34 de țări şi-au exprimat dorinţa de a se alătura
StirileBZI
Luxemburgul caută muncitori români. În anumite domenii, salariul este de 6.000 de euro pe lună.
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
"S-a stins o fiinţă atât de dragă" Lacrimi de durere la căpătâiul Denisei, tânăra mămică din Timișoara ucisă la Constanța. Un copilaș de doar 5 ani, rămas fără mamă
substantial.ro
Banca de alimente din Sectorul 6, București, devine funcțională în octombrie
MediaFlux
Iau PENISIE MĂRITĂ abia în noiembrie. Cine sunt pensiorii care trebuie să aștepte
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...