În cursul ceremoniei, reporterii acreditaţi la Casa Albă i-au pus lui Trump întrebări incomode despre fostul său consilier pentru securitate naţională, Michael Flynn, care s-a oferit să depună mărturie privind implicarea rusă în alegerile prezidenţiale din SUA, în schimbul imunităţii penale
Furios, preşedintele a ignorat întrebările şi s-a mutat în altă cameră. Vicepreşedintele Mike Pence a strâns apoi în grabă dosarele în care se aflau cele două ordine executive şi a plecat după liderul de la Casa Albă.
Trump a semnat ulterior ordinele care vizau identificarea şi combaterea abuzurilor comerciale străine, însă în spatele uşilor închise, a anunţat Casa Albă.
Unul dintre ordine prevede un studiu de 90 de zile al deficitelor comerciale americane cu unii dintre cei mai importanţi parteneri ai ţării, pentru a identifica posibilele abuzuri comerciale şi ilegalităţi.
A doua directivă ordonă o aplicare mai strictă şi mai eficientă a normelor americane anti-dumping, pentru a împiedica producătorii străini să facă o concurenţă neloială companiilor americane, vânzând bunurile la un preţ nedrept.