Eric Cantona, preşedinte! Sinteza sportivă a zilei de marţi

Ultimul transfer al lui Dinamo, numele viitorului adversar al lui Lucian Bute sau participarea lui Emanuel Gyenes la Raliul Dakar sunt printre subiectele sportive care au atras atenţia pe 9 ianuarie.
Romania TV
10 ian. 2012, 21:11
Eric Cantona, preşedinte! Sinteza sportivă a zilei de marţi

Lupta dintre Dinamo şi Steaua, pe piaţa transferurilor, şi-a mai derulat un episod. „Câinii” au oficializat transferul lui Alexandru Curtean, de la FC Timişoara, care a semnat un contract valabil până în 2016. Acesta este al patrulea fotbalist adus în Ştefan cel Mare în această iarnă, după Strătilă, Zuluf şi Ispir.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anulat decizia prin care Federaţia Internaţională de Box a exclus Federaţia Română de Box din rândul membrilor afiliaţi. În aceste condiţii, România va fi reprezentată sub steag propriu de pugilişti, la Jocurile Olimpice de la Londra. Tot în lumea boxului, Jean Bedard, preşedintele Interbox, a anunţat numele viitorului adversar al lui Lucian Bute. Acesta va fi Carl Froch, finalist al turneului Super Six, cu care va boxa pe 14 aprilie şi 4 august.

Eric Cantona a fost pentru câteva ore „candidat” la preşedinţia Franţei. A fost gluma zilei în sportul internaţional, pentru că, în cele din urmă, s-a dovedit că fostul mare fotbalist a dorit într-o manieră inedită să atragă atenţia asupra situaţiei dificile a oamenilor săraci din Franţa.

Microbiştii care sunt abonaţi RCS&RDS vor avea la dispoziţie un nou canal de sport. Compania a informat  Consiliul Naţional al Audiovizualului că va introduce în grila de programe postul Gsp TV. Este o reintroducere în grilă a acestui post şi e determinată de o decizie a Judecătoriei Sectorului 5. RCS&RDS scosese postul Gsp TV din grilă în mai 2010.

Motociclistul român Emanuel Gyenes a ocupat locul 26 în etapa a 9-a a Raliului Dakar şi se află pe locul 20 în clasamentul general. Etapa a fost câştigată de Cyril Despres, care a revenit în fruntea ierarhiei la secţiunea moto, cu două minute şi 28 de secunde avans faţă de Marc Coma. La secţiunea auto a câştigat Robby Gordon, dar lider rămâne Stephane Peterhansel. Câştigătorul de anul trecut, Nasser Al-Attiyah, a abandonat.

DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Fanatik.ro
Orașul subteran în care populația s-a ascuns din cauza temperaturilor ridicate. Casele se află în mine vechi
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României chiar în această dimineață. Vestea morții sale a întristat toată țara: ,,Sunt în stare de șoc!”
Playtech.ro
Alocația pentru susținerea familiei. Cine o poate primi, condiții și valoarea actuală
DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Adevarul
Măcelul cumplit care a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial în Europa. Răzbunarea cruntă care a cutremurat Balcanii
wowbiz.ro
BREAKING! A murit cea mai iubită actriță din „Liceenii”
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Doliu în teatrul românesc. A murit marea actriță Cristina Deleanu
Ego.ro
Ce face Nicușor Dan, în fiecare dimineață, când nu este în campanie electorală
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Tatăl lui Zeljko Kopic a murit! Dinamo rămâne fără antrenor pentru meciul cu U Cluj
Cancan.ro
Dezvăluiri PICANTE despre amantlâcul anului. Ce manevră ar fi folosit Andrada ca să-l înșele pe Alexa 🫢⤵️
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va conduce România?! Vine cutremurul după alegeri: Într-o lună, BNR nu mai...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Oana a fost găsită fără suflare în baie, la doar 30 de ani. Mama tinerei susține că fiica sa a murit din cauza condițiilor și a stresului de la serviciu: "A muncit non-stop și și-au bătut joc de ea"
Reactia lui Piedone dupa ce a vazut cu ochii lui cum se fabrica parizerul: „Ba, tata, dar e…”
MediaFlux
Bani în plus la pensie, după Mica Recalculare. Ce pensionari se încadrează
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Surpriza anului 2025. Țara europeană care cucerește turiștii cu prețuri mici și peisaje spectaculoase