Eroare IMENSĂ! Ancheta ACCIDENTULUI AVIATIC care a îndoliat o ţară întreagă relevă un FAPT INCREDIBIL

Dezvăluire incredibilă făcută în Rusia. Piloţii avionului Yak-42, care s-a prăbuşit în 2011 şi a făcut 44 de victime, printre care şi componenţi ai clubului rus de hochei pe gheaţă Lokomotiv Iaroslavl, aveau certificate false de calificare, a anunţat cotidianul Kommersant, citând surse apropiate anchetei, informează AFP.
Filip Stan
29 apr. 2014, 09:29
Eroare IMENSĂ! Ancheta ACCIDENTULUI AVIATIC care a îndoliat o ţară întreagă relevă un FAPT INCREDIBIL

Conform anchetei, atestarea profesională pentru acest tip de avion a comandantului Andrei Solomenţev era falsă, sigurul document autentic fiind certificatul medical. Actele privind formarea pilotului erau bazate pe antrenamente care nu au fost niciodată efectuate, deoarece el afla în acelaşi timp la bordul unor curse regulate, scrie AFP, conform ProSport. În plus, compania Yak-Service care a operat avionul nu a analizat niciodată datele aparatelor de bord după precedentele zboruri ale acestor piloţi, contrar regulilor în vigoare. Verificate de experţi în cadrul anchetei, aceste înregistrări au arătat „grave erori” comise de cei doi piloţi la zborurile anterioare.

Kommersant afirmă că ancheta nu a confirmat concluziile Comitetului interguvernamental al aviaţiei (MAK), care a stabilit că echipajul a acţionat din greşeală sistemul de frânare în timpul decolării. Potrivit sursei citate, singurul suspect în această anchetă este responsabilul centrului din formare al echipajelor din cadrul Yak-Service.

Un avion Yak-42, care avea la bord echipa de hochei pe gheaţă Lokomotiv Iaroslavl, de trei ori campioană a Rusiei şi cu mai multe vedete internaţionale în lot, s-a prăbuşit pe 7 septembrie 2011, la decolare. Avionul vechi de 18 ani s-a prăbuşit la Iaroslavl, oraş situat la 300 de kilometri nord-est de Moscova.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Despărțire neașteptată în showbizul românesc! După 2 divorțuri, cântărețul s-a separat și de iubita lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul de conducere se obține mai ușor. Anunț oficial în România azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Anunț pentru toți românii abonați la PPC, fostă ENEL. Decizia companiei de energie electrică a fost luată la nivel național
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster