Eroarea legală care face ca facturile la gaze să explodeze de la 1 ianuarie. Parlamentul trebuie să remedieze greşeala până la sfârşitul anului

Facturile la gaze pentru consumatorii casnici din România ar putea înregistra o creștere semnificativă de la 1 ianuarie 2025, dacă Parlamentul nu va rezolva o eroare apărută în legislația privind plafonarea prețurilor. Avertismentul vine din partea furnizorilor de gaze, care subliniază impactul acestei situații asupra costurilor suportate de consumatori.
Mircea Filipescu
04 oct. 2024, 19:47
Eroarea legală care face ca facturile la gaze să explodeze de la 1 ianuarie. Parlamentul trebuie să remedieze greşeala până la sfârşitul anului

La finalul lunii iunie, în ultima ședință a sesiunii parlamentare, Camera Deputaților a votat o lege care stipula obligația prosumatorilor de a-și monta baterii de stocare. Deși această reglementare nu are legătură directă cu prețurile gazelor, a fost inclusă într-o lege care aproba o ordonanță de urgență referitoare la gaze. Drept urmare, președintele Klaus Iohannis a reîntors legea în Parlament, care a fost modificată pentru a elimina aspectele referitoare la prosumatori. Acum, legea se află din nou la Camera Deputaților.

Legea menționată are ca scop corectarea unei erori legislative legate de plafonarea prețurilor la gaze. În prezent, prețul final plătit de consumatori este plafonat până la 31 martie 2025, însă prețul la care producătorii vând gaze către furnizori este plafonat doar până la 31 decembrie 2024. Această diferență în termenele de plafonare ar putea duce la o creștere a costurilor pentru consumatori în primul trimestru din 2025.

Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România, a evidenţiat importanţa rectificării erorii produse în lege.

„Noi așteptăm cu mare speranță să iasă mai repede legea de aprobat a OUG 32, aceea cu prosumatorii, așa o știe toată lumea, însă acolo este un detaliu foarte important pentru furnizori și mai ales pentru consumatorii de gaze naturale. În momentul de față, achiziția de gaze naturale la preț plafonat pentru furnizarea la consumatorii casnici și producătorii de energie termică este până la finalul lunii decembrie anul acesta.

Citeşte şi: Casa Verde Fotovoltaice 2024. Noi acuzaţii de fraudare, este aproape imposibil ca documentele să fie depuse în 30 de secunde

Dacă nu se corectează, adică să fie prelungită până la 31 martie 2025, când expiră legea privind plafonarea, atunci în trimestrul întâi nu vom mai putea accesa gaz la preț mai mic și atunci îl vom cumpăra la prețul pieței și facturile vor trebui să crească.”, a declarat acesta, potrivit Hotnews.

Specialiștii din domeniu afirmă că, în prezent, furnizorii livrează gaze la un preț mai mic decât cel plafonat, dar, fără o corectare legislativă, de la 1 ianuarie 2025, facturile vor crește semnificativ, ajungând la prețul din plafon. Acesta reprezintă o problemă importantă pentru consumatorii români, care ar putea resimți efectele acestei schimbări.

Legea prevede și faptul că furnizorii vor primi de la bugetul de stat diferența dintre prețul cu care achiziționează gazul și cel la care îl vând consumatorilor. Aceeași ordonanță de urgență 32 mai prevede și eliminarea „taxei pe soare”, pe care prosumatorii ar fi fost nevoiți să o plătească începând din decembrie 2026.

Citeşte şi: PSD pregăteşte scăderea cu 5% a impozitului pe veniturile brute de până în 5.700 de lei. Cât ar urma să câştige în plus angajaţii

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Se dau despăgubiri pentru românii care au pus bani la CEC pe vremea lui Ceaușescu pentru a-și cumpăra o Dacie. Ce sumă vor primi
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ridicarea ștergătoarelor în parcare se lasă cu dosar penal. Când gestul de răzbunare aparent banal devine infracțiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Se schimbă harta Bucureștiului. Cum va arăta Capitala în următorii ani
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Reguli noi pentru ITP și înmatricularea mașinilor! E ordin de la UE
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării