Mulţi dintre supravieţuitorii atacului au mărturisit joi că Aaron Feis a fost cel care le-a salvat viaţa. Antrenor de fotbal american şi paznic la şcoală, acesta i-a apărat pe copii cu propriul trup, pe care l-a pus scut în faţa gloanţelor trase de Nicolas Cruz.
Pe lângă faptul că i-a apărat pe mulţi în mod direct, Aaron Feis l-a întârziat semnificativ pe atacator şi mulţi elevi au avut timp să fugă sau să se ascundă.
„Nu știu câți adulți vor merge la înmormânarea lui Aaron, dar vor fi 2.000 de copii acolo. L-au adorat, a fost unul dintre cei mai buni oameni pe care îi știam, era un om fenomenal„, a spus şeriful din Parkland, Florida, locul unde a avut loc masacrul.