Erupţii vulcanice şi cutremure în Islanda. Lava continua să curgă dintr-un vulcan din Islanda, marţi, la câteva zile după erupţia care a survenit unei serii de cutremure, relatează DPA.
Într-o filmare live în streaming s-a putut vedea lava bolborosind şi stropind la ieşirea din micul crater din apropierea muntelui Fagradalsfjall, în mijlocul magmei gri solidificate ce elibera abur în atmosferă.
Potrivit specialiştilor şi autorităţilor islandeze, nu se cunoaşte cât timp va mai dura erupţia, care a început vineri.
Mişcările telurice din străfundurile peninsulei Reykjanes, unde este situat vulcanul, se pare ca s-au calmat, doar 60 de cutremure de mică intensitate fiind înregistrate luni în această zonă – cel mai mic număr de la data la care pământul a început să se mişte, la 24 februarie – conform postului islandez RUV.
Cercetătorii avertizează Europa. Se aşteaptă erupţia unui vulcan care nu a mai avut activitate de 8 secole
Cutremurele au devenit, de asemenea, din ce în ce mai puţin intense, potrivit relatării.
Autorităţile au solicitat populaţiei să urmărească erupţia în siguranţă de acasă, prin intermediul filmării live în streaming, întrucât în valea Galdingadalur din jur atmosfera este încărcată de gaz sulfurat, iar apropierea de craterul propriu-zis este interzisă.
Un vulcan a erupt vinerea trecută la aproximativ 40 de kilometru de capitala islandeză Reykjavik, a anunţat Agenţia meteorologică islandeză, scrie AFP.
Un şuvoi de lavă curgea dintr-o crăpătură din pământ în Geldingadalur, în apropiere de muntele Fagradalsfjall, potrivit imaginilor video filmate dintr-un elicopter de Garda de coastă.
„Erupţia a început la Fagradalsfjall în Geldingadalur la ora 20.45 GMT. Este considerată de mică dimensiune şi fisura lungă de 500-700 de metri. Lava are o dimensiune mai mică de un kilometru pătrat”, a indicat într-un comunicat Serviciu meteorologic (IMO), care supraveghează activitatea seismică.