Campionul mondial Superkombat Bogdan Stoica a fost rănit, miercuri, într-un accident de circulaţie produs în zona Drumul Taberei, el fiind internat în prezent la Spitalul Elias din Capitală, informează Mediafax.
În timp ce conducea o motocicletă, sportivul în vârstă de 22 de ani a fost surprins de o maşină care ieşea de pe trotuar şi al cărei şofer nu se asigurase. Pentru a evita impactul frontal, Stoica a virat brusc şi s-a lovit de asfalt, iar în urma accidentului s-a ales cu mai multe spine de vertebre afectate, potrivit promotorului Eduard Irimia.
Este posibil ca sportivul, campion mondial Superkombat la categoria 91 de kilograme, să fie transferat vineri la Spitalul Militar.
Antrenorul sportivului de la Respect Gym, Alin Panaite, spune că l-a vizitat pe Stoica şi că acesta se poate mişca, deşi resimte dureri destul de puternice la spate. „A suferit şi răni la mâini şi picioare, dar nu sunt grave. Are nevoie de linişte. Sunt optimist că îşi va putea continua cariera”, a afirmat acesta.
Bogdan Stoica este considerat unul dintre cele mai mari talente din kick-boxingul românesc, după ce a câştigat titlul mondial Superkombat la categoria 91 de kilograme, pe 12 mai, la Cluj-Napoca, unde l-a învins pe croatul Ivan Stanici. În cariera sa, Stoica a înregistrat opt victorii şi un singur eşec.