Escrocul care s-a dat drept reporter, inspector sanitar, preot şi avocat, adus în faţa instanţei

Un escroc din Botoşani a reuşit să înşele zeci de persoane după ce s-a dat drept reporter, inspector sanitar, preot şi avocat. Bărbatul va fi adus vineri în faţa instanţei.
Iulian Tudor
04 dec. 2015, 09:24
Escrocul care s-a dat drept reporter, inspector sanitar, preot şi avocat, adus în faţa instanţei

Sorin Alin Verinceanu din Dorohoi, cunoscut sub numele de „escrocul cu o mie de feţe”, a fost prins în flagrant într-o benzinărie din Săveni, la scurt timp după ce a păcălit un cuplu dându-se drept avocat.

Potrivit poliţiştilor, individul s-a cunoscut cu victimele în urmă cu câteva zile, în Câmpulung Moldovenesc, de unde le-a luat la „ocazie”, potrivit monitorulbt.ro. Imediat ce au urcat în maşină, tânăra şi concubinul ei au început să-şi spună păsurile, pomenind printre altele că au nevoie de un avocat pentru a-i ajuta într-o problemă.

Escrocul s-a oferit imediat, dându-se drept avocatul Sorin Balaş din Baroul Suceava. Astfel, a încheiat cu ei un contract de consultanţă juridică pentru care cuplul a plătit 1.000 de lei. Zilele trecute, escrocul i-a contactat solicitându-le 4.700 de lei drept taxă de timbru.

Între timp, ceva le-a trezit suspiciunea tinerilor, care au început să se intereseze de aşa-zisul avocat. Când au văzut că nimeni nu ştie nimic despre el, au realizat că ar putea fi păcăliţi şi au mers la poliţie, unde au povestit cele întâmplate, după care şi-au făcut „jocul” mai departe. Astfel, cei 4.700 de lei urmau să fie plătiţi sâmbătă, locul de întâlnire fiind stabilit într-o benzinărie.

Ca să impresioneze şi mai mult, escrocul a apărut la întâlnire cu un Porsche Cayenne, maşină cu numere de Bihor, închiriată de la o firmă de profil din Botoşani.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Ratele românilor o iau razna. Vine o criză cum n-a mai fost
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Data la care vor fi virați banii pe cardurile de alimente
Cancan.ro
Adio, sobe și șemineuri începând cu această dată. UE le interzice, inclusiv în România
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Traian Băsescu îl numește din nou ‘șarlatan’ pe Călin Georgescu
MediaFlux
CINE e în SPATELE lui CĂLIN GEORGESCU! S-a AFLAT de abia ACUM! NU e PUTIN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar