GREVĂ în toate şcolile din România. Profesorii sunt nemulțumiți de salarii şi refuză să mai intre la ore

Profesorii din toată ţara au fost în grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie, timp de două ore. Dascălii sunt nemulţumiţi de "refuzul" guvernanţilor de a le mări salariile.
Loredana Brumă
19 ian. 2022, 12:28
GREVĂ în toate şcolile din România. Profesorii sunt nemulțumiți de salarii şi refuză să mai intre la ore
Update. Este GREVĂ în toate şcolile din România.

„Suntem deschiși la dialog și că prezența Partidului Social Democrat la guvernare este exact o garanție că cu ceea ce noi am promis în programul de guvernare ne ținem de cuvânt. Am avut, după cum bine știți, acel pachet social care a fost prioritatea zero a Partidului Social Democrat fără de care nu am intrat la guvernare. Suntem în continuare la dispoziția dumnealor, deschiși la dialog, pe măsură ce lucrăm în acel comitet interministerial, să transferăm informațiile în Consiliul Național Tripartit și acolo să luăm deciziile împreună. Așa am stabilit la ultimul Consiliu Național Tripartit. A fost decizia prim-ministrului, am discutat cu partenerii sociali, au agreat acest mod de lucru, suntem în implementare acum”, spune Budăi.

Afirmațiile ministrului Muncii vin în contextul în care profesorii din învățământul preuniversitar au fost, miercuri, între 11.00 și 13.00, în grevă de avertisment.

 

Este GREVĂ în toate şcolile din România. Între orele 11.00 și 13.00, profesorii din scolile din țara au anunțat greva generală. Cadrele didactice vor supraveghea elevii in clasa, însă nu vor preda.

Este GREVĂ în toate şcolile din România

Sindicatele din învăţământ au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfăşurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea grevei de avertisment miercuri, cu încetarea lucrului în unităţile şi inistituţiile de învăţământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. Spiru Haret şi F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00.

Citeşte şi Noi reguli în şcolile şi grădiniţele din Capitală. În ce condiţii se suspendă cursurile DOCUMENT

Sindicaliştii reclamă „refuzul guvernanţilor” de a purta negocieri cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie şi de a adopta măsuri concrete pentru acordarea, încă de la începutul acestui an, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic), alocarea a 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei; adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017; plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic; suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune.

Aproximativ 100 de membri ai celor două federaţii, precum şi ai FNS Alma Mater, au pichetat săptămâna trecută sediile Guvernului, PSD şi PNL.

Citeşte şi Şcolile s-ar putea închide din cauza facturilor uriaşe la utilităţi. Avertismentul lui Sorin Cîmpeanu

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte