Estera Dobre a câştigat, în luna martie, medalia de argint la Campionatele Europene de lupte la Tbilisi, la categoria 51 de kilograme. După concurs, ea a fost depistat, însă, pozitiv la testul antidoping, în urina sa fiind găsite urmele unui diuretic – furosemid – aflat pe lista substanţelor interzise, întrucât poate fi folosit pentru a ascunde urmele unor substanţe dopante.
După ce şi eşantionul B a fost testat în Elveţia, rezultatul fiind pozitiv, sportiva este suspendată timp de doi ani, din momentul efectuării controlului.
„Federaţia o s-o sprijine, iar dacă luptă, după suspendare, poate prinde şi Jocurile Olimpice de la Rio. Va pierde Campionatul Mondial de la Budapesta şi Jocurile Francofoniei de anul acesta, dar şi campionatele europene şi mondiale din 2015. Dar, după suspendarea de doi ani, care începe din momentul în care a fost depisată pozitiv, va trebui să devină întâi campioană naţională, apoi să participe la europene şi mondiale ca să se califice la Jocurile Olimpice de la Rio. Noi suntem alături de ea”, a spus preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pârcălabu.