Eşti pregătit să adopţi un copil? Ce presupune acest proces din punct de vedere psihologic

„Adopţia unui copil este un proces foarte dificil, cel puţin în ţară, e un proces destul de lung însă există o tendinţă din ce în ce mai mare să se facă lucrul acesta. De regulă adopţia vine în urma dificultăţii de a face un copil sau a vârstei înaintate, când e deja mai riscant să faci copii, dar de cele mai multe ori atunci când nu se poate procrea în cuplu în mod natural. Cred că este un lucru minunat să faci lucrul acesta, şi cred că dacă ar fi un proces mai facil, ar adopta mai multă lume”, a declarat, pentru ROMÂNIATV.NET, Alina Plăişeanu.

Indiferent că un cuplu aşteaptă un copil sau că doresc să adopte, acest proces necesită o pregătire. Părinţii adoptatori trebuie să ştie că atunci când iau spre creştere un copil abandonat, micuţul vine cu anumite probleme specifice, de aceea este important ca adulţii să acorde o atenţie deosebită şi să fie atenţi cum îl cresc.

„În momentul în care un cuplu se hotărăşte să facă un copil se setează mintea, raţiunea în direcţia aceea şi se pregăteşte. Mulţi citesc, cumpără, merg la cursuri. Pe de altă parte, contactul cu momentul efectiv, cu copilul dă peste cap toată pregătirea dinainte. Majoritatea părinţilor cu care eu am discutat de-a lungul timpului se pregătesc, de exemplu, mămicile pentru naştere iau cursuri şi învaţă tehnici de respiraţie şi se documentează. Un cuplu care se pregăteşte să adopte un copil trebuie să fie conştient de faptul că un copil adoptat este un copil cu problematici specifice şi că părinţii trebuie să fie foarte atenţi la cum cresc copilul respectiv. Adică, mai ales în primii ani de viaţă, dacă observă semne pe care le pot gestiona ulterior este esenţial, pentru că altfel lucrurile pot scăpa de sub control. Nu vorbim neapărat de lucruri extreme, ci despre un copil care are o traumă în spate, are un abandon, are probabil frustrări acumulate şi negestionate sau gestionate în felul lui, indiferent cât e de mic”, precizează, pentru ROMÂNIATV.NET, psihoterapeutul.

Atunci când o familie are deja un copil natural, dar părinţii se hotărăsc să şi adopte este esenţială o relaţie armonioasă între cei mici. Venirea noului copil în cămin poate crea diverse conflicte, dar dacă adulţii ştiu cum să le gestioneze şi să nu facă diferenţe între copii, totul poate decurge normal.

Alte articole

Teo Trandafir, adevărul despre cum a ajuns să o adopte pe fiica sa, Maia: „Aveam 36 de ani atunci și nu-mi doream un copil”

Paula Seling, mesaj de dragoste special pe internet. Artista a descoperit ce înseamnă iubirea adevărată: „Da, îți spun zilnic că te iubesc. Și tu, la fel”

„În contextul în care există deja un copil în familie, cred că părinţii au deja experienţa creşterii copilului, ceea ce face lucrurile ceva mai adecvate şi mai simple pentru ei în primă fază şi ar trebui să fie conştienţi de relaţia pe care ei trebuie să o faciliteze între copilul existent, copilul lor natural şi copilul lor adoptat. Asta înseamnă punerea lor în contact, medierea conflictelor, înseamnă gestionarea problemelor, imparţialitatea. Un copil adoptat este un copil care vine cu un bagaj inconştient, oricum mult prea plin. În situaţia în care vine într-o familie în care este deja un copil şi i se facilitează intrarea în familie, atunci bagajul acela este ceva mai bine ţinut sub control sau mai diminuat şi automat copilul o să se simtă mai confortabil dacă e ajutat, singur nu o să poată să o facă. De la a pleca dintr-un mediu instituţionalizat şi a veni într-un cadru care promovează ideea de căldură, de uniune şi de familie e un mare plus oricum. Trebuie sprijinit, e important ca părinţii să fie activi şi să facă lucrurile să se întâmple, nu să aştepte lucrurile să se întâmple. Copiii sigur se înţeleg mult mai bine între ei, decât se înţeleg copiii cu adulţii, pentru că fiind în acelaşi stadiu al dezvoltării alta e comunicarea, alta e relaţionarea. Dar aici sunt foarte multe bariere care sunt absolut involuntare, adică sunt de context, şi care ţin de realitate nu sunt care ţin de familie”, a adăugat Alina Plăişeanu.

O întrebare pe care poate şi-au pus-o mulţi părinţi care au adoptat copii a fost „când este bine să îi spun că este adoptat?”. Psihoterapeutul Alina Plăişeanu a precizat că părinţii sunt singurii care pot decide când este cel mai bun moment, şi asta în funcţie de cum evoluează relaţia dintre ei şi copii.

„Asta ţine de părinţi. Pot să o facă de la o vârstă mică. Cred că modalitatea în care îi spui, cum pregăteşti lucrul asta şi ce explicaţii îi dai sunt importante. Trebuie să fii pregătit. Pe de altă parte, există anumiţi timpi care nu sunt tocmai optimi. Spre exemplu, o adolescenţă nu e foarte propice, pentru că există multe alte conflicte peste şi s-ar putea să ia şi o amploare foarte mare. Însă, asta e o alegere pe care o face fiecare părinte în funcţie de cum se implică în evoluţia copilului şi de cum îl vede că evoluează”, a spus aceasta.

Majoritatea familiilor care adoptă, îşi doresc un bebeluş, deoarece astfel este un pic mai uşor de crescut şi de format în familia respectivă. Fiind micuţ, este mult mai facil să se integreze în noul cămin.

„Bebeluşii sunt cei mai căutaţi şi îi înţeleg pe părinţi pentru că vor să îşi pună ei amprenta asupra educaţiei aşa cum orice părinte vrea până la urmă şi probabil îşi face un scenariu şi gândeşte procesul acesta într-un fel. Un copil chiar şi de la 3, 4 ani încolo, care, sigur, depinde enorm unde a crescut până în prezent, este o muncă mai dificilă. Cred că asta depinde de control, pentru că nu ştii la ce să te aştepţi. Dacă e un bebe e mai clar, sunt lucruri pe care le faci cu orice bebe. Cu un copil mai mare e mai complex. Nici chiar copiii de 4, 5 ani nu mai sunt în vizor, pentru că sunt catalogaţi ca având dificultăţi şi majoritatea chiar au, nu e ceva irealist”, a menţionat, pentru ROMÂNIATV.NET, Alina Plăişeanu.

Citeşte şi Adopţia unui copil, o alternativă pentru o familie împlinită. Cum poţi să faci acest pas important