Etapa naţională a competiţiei de robotică educaţională va avea loc, sâmbătă, în Bucureşti

Prima ediţie a competiţiei naţionale de robotică educaţională din cadrul World Robot Olympiad - România va avea loc, sâmbătă, 15 iunie, la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Concursul este dedicat ştiinţei şi tehnicii a atras un număr mare de tineri din întreaga, cu scopul de a le stimula şi dezvolta creativitatea şi spiritul inovativ.
Filip Stan
13 iun. 2013, 14:55
Etapa naţională a competiţiei de robotică educaţională va avea loc, sâmbătă, în Bucureşti

Peste 300 de elevi şi peste 50 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar din toată ţara vor lua parte la competiţia naţională de robotică educaţională din Bucureşti.

Instituţiile de învăţământ preuniversitar participă la această competiţie cu echipe formate din maximum trei elevi, cu vârste între 8 şi 19 ani. Componenţii echipelor vor avea ocazia să dea frâu liber imaginaţiei în dezvoltarea, construirea şi programarea unor aplicaţii robotizate ingenioase cu ajutorul produselor Lego Mindstorms NXT.

Competiţia este organizată de Knowledge Research SRL şi Lego Education în România, în parteneriat cu Universitatea Politehnică Bucureşti, Inspectoratul Şcolar General al Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism.

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Băutura naturală considerată o comoară pentru organism. Întinerește pielea, îți dă energie și te ajută să și slăbești
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care fac ITP. Legea se aplică în toată România
Playtech.ro
ȘOC! Vedeta din România care DIVORȚEAZĂ pentru a 7-a oară!
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
3 zile cu descărcări electrice anunțate de Accuweather. Urmează temperaturi de 17-18 grade în timpul nopții
Spynews
3 zodii pentru care fericirea bate la ușă mai târziu. O să ajungă cu persoana iubită la altar după 35 de ani
Evz.ro
Nebunie la Olimpiadă. Gestul extrem al unui hocheist australian
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Divorț-șoc! Adriana Bahmuțeanu s-a despărțit de George Restivan după 1 an și 3 luni de căsnicie 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
În România, la fel de cald ca în Filipine? Reacția unei filipineze la valul de caniculă din țara noastră: „Sufăr aici în România…”
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Ordinul intră în vigoare de astăzi, 19 iulie, ora 11
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Direcția Generală Antifraudă Fiscala descoperă peste 19.000 de inspecții tehnice nedeclarate la o singură firmă
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'