Eugene Viollet-le-Duc: „Artele sunt BOLNAVE”

EUGENE VIOLLET-LE-DUC, arhitect, restaurator si teoretician, se naște în 1814 în Paris , educația lui e puternic influențată de figura unchiului său Étienne-Jean Delécluze, pictor și critic de artă. În 1830,EUGENE VIOLLET-LE-DUCrefuză să intre la Ecole des Beaux Arts și optează pentru o educație practică în biroul de arhitectură a lui Leclerc. Intre 1832-37 întreprinde numeroase călătorii de studiu  arheologic în Franța, Italia și Spania. În 1840, EUGENE VIOLLET-LE-DUC este însărcinat cu restaurarea catedralei de la Vezeley, va continua cu Notre Dame de Paris, Mont Saint Michel , Pierrefonds.

Intre 1854-1868, EUGENE VIOLLET-LE-DUC publică Dictionnaire raisonné de l’architecture française du XIe au XVIe siècle – 10 volume. 1863-1872 publică Entretiens sur l’architecture(tradusă în engleză în 1875 ), care va fi considerată actul de naștere al raționalismului și funcționalismului contemporan. În 1863, EUGENE VIOLLET-LE-DUC susține un curs la Beaux Arts în care acuză tendițele arhitecturale contemporane ca fiind lipsite de identitate și de logică : “Artele sunt bolnave, arhitectura moare în mijlocul prosperității .. “

EUGENE VIOLLET-LE-DUC a încercat să demonstreze că există niște legi obiective după care se poate reconstrui forma pornind de la structură. EUGENE VIOLLET-LE-DUC a fost un partizan al industrializării : în proiectele sale nerealizate propune folosirea materialelor și tehnologiilor noi, exploatează estetica formelor structurale.

Dacă în Franța nu a reușit să se impună decât ca restaurator datorită controlului sever al Academiei, EUGENE VIOLLET-LE-DUC a avut o influență imensă în străinătate, în special în țările care nu au avut o tradiție neoclasică Olanda, Catalunia sau America.

EUGENE VIOLLET-LE-DUC şi ART NOVEAU în România

Anii 1900 au constituit pentru Europa artistică o transformare de mentalitate şi o cotitură importantă prin apariţia unei concepţii stilistice novatoare, stilul Art Nouveau. Principesa Maria îşi asumă stilul, în esenţa sa nonconformistă şi spectaculoasă până la a-şi crea aura unui personaj Art Nouveau: ea comandă arhitectului Liman şi decoratorului vienez, Bernhard Ludwig interioare luminoase, primitoare, decorate după gustul său, cu elemente de stil bizantin, motive celtice, motive tradiţionale româneşti şi o distribuţie a spaţiilor subordonată arhitecturii moderne.

După anul 1948, castelul Pelişor este preluat de către statul român devenind Casă de creaţie a scriitorilor, compozitorilor şi artiştilor plastici din România.

Urmare a unei îndelungate cercetări de arhivă, după anul 1989, grupul de specialişti ai M.N. Peleş a reuşit să reconstituie un spaţiu princiar şi regal, respectând în bună măsură şi inventarul acestuia, redând astfel patrimoniului cultural national o reşedinţă de importanţă istorică, vechiul Castel Pelişor. Astfel spaţiul muzeal românesc s-a îmbogaţit cu un monument unic în România prin interioarele sale decorate în stilul specific Reginei Maria. Vicisitudinile istoriei au făcut ca multe piese valoroase ale vechii colecţii de artă decorativă să fie dispersate la alte reşedinte regale, astfel încât, pe parcursul anilor, în urma studiilor de cercetare întreprinse s-au reamenajat şi deschis încăperi noi spre vizitare. Muzeul a fost inaugurat în luna februarie 1993.

De două decenii, muzeul justifică pe deplin speranţele semenilor şi încrederea pe care societatea românească i-a acordat-o: aici s-au organizat expoziţii temporare, manifestări ştiinţifice care au îmbogăţit prin valoarea lor datele istorice despre perechea regală Ferdinand şi Maria şi despre colecţia de artă, subliniind astfel menirea muzeului de la sluji adevărul, binele şi frumosul. Douăzeci de ani reprezintă doar un început, adevărat foarte promiţător, concludent însă pentru un muzeu care s-a creat şi s-a afirmat, dovedindu-şi din plin rolul său pentru renaşterea spirituală.
Cu prilejul acestei aniversări, M.N. Peleş organizează la castelul Peleş expoziţia “Art Nouveau- 110 ani în România”, o sărbătoare a acestui curent artistic de la 1900.

Un salon de ceai format din piese de mobilier Secession, realizate la Viena de către decoratorul Bernhard Ludwig va defini acest stil inspirat din natură, caracterizat prin forme detaliate conţinând, în cea mai mare parte linii curbe, unduitoare.

Artiştii sticlei multiplică experimentele tehnice, realizând prin creaţiile lor combinaţii subtile, în culori translucide.Vor fi prezenţi în expoziţie prin vase şi lămpi de o mare frumuseţe :Emil Gallé, maestrul sticlar inovator de la Nancy, fraţii August şi Antonin Daum, René Lalique s.a.

Talentul coloristului s-a relevat la americanul Louis Comfort Tiffany în garniturile de pahare din sticlă „Favrile”. O sticlă opalescentă ce oferă aspectul bronzului şi al altor metale. Concepând splendide tablouri în vitralii de sticlă cu aspect de calcedoniu, Tiffany a rămas celebru pentru lămpile sale cu motive naturaliste. Lampa Wisteria, datată 1906, unică în România va constitui lucrarea din sticlă de mare spectaculozitate a expoziţiei.

Arta 1900 repune în valoare ceramica. Printre piesele expuse se va afla şi bustul «Daphne», o capodoperă din porţelan semnată de creatorul belgian Isidor de Rudder.

Lucrările din argint şi bronz ale artiştilor Max Strőbl din Műnchen şi Gustav Gurschner din Viena vor întregi gala importantei colecţii Art Nouvea a reginei Maria.

În întreaga producţie grafică şi picturală a artiştilor de la 1900 vom reîntâlni invariabil tipul feminin, ca simbol al vieţii, frumuseţii şi al fecundităţii în lucrările semnate de Alphonse Mucha, Karl Storck sau reprezentanţii Tinerimii Artistice, prezenţi în expoziţie.

Stilul Art Nouveau a definit deopotrivă sfârşitul şi începutul unui secol, conferind personalitate unei epoci şi cuprinzând toate genurile artistice legate de ambientul exterior sau interior.

Regina Elisabeta şi mai ales regina Maria a României au completat colecţia Casei regale, constituită iniţial de regele Carol I, cu achiziţii importante de piese Art Nouveau, reunite în mod fericit la castelul Pelişor din Sinaia.

Cei mari mari arhitecti ai Modernismului in Europa si in America.

1. Arhitectura Moderna a prins pentru prima data contur mai decis la Weimar, in Germania, unde arhitectul Walter Gropius a infiintat in 1919 Scoala Bauhaus. Erau anii de dupa razboi iar arhitectii se simteau plini de responsabilitate fata de omenire, careia vroiau sa-i asigure, in mod egal, fericirea, prin realizarea conditiilor de munca si locuire sanatoas 17317q1611r e si confortabile. Aceste idealuri au constituit discipline de invatamant superior la scoala de arhitectura condusa de Gropius. Cladirea scolii de la Dessau a fost proiectata de Walter Gropius. Cele trei aripi sunt repartizate pe 3 functiuni – scoala propriu zisa, atelierele si dormitoarele – conform principiului segregarii functionale.

Walter Gropius a construit in 1911 – 14, impreuna cu Adolf Meyer, Uzinele Fagus la Alfred, unde a intrat in scena inventia lui Gropius : peretele-cortina, complet vitrat, inclusiv colturile cladirii.

2. In 1908, arhitectul vienez Adolf Loos a scris un celebru articol numit « Ornament sau crima », prin care se cerea cu vehementa epurarea arhitecturii prin totala eliminare a ornamentului. In favoarea tezei sale, Loos aducea o argumentatie logica si convingatoare : « Casa trebuie sa placa tuturor. Ceea ce o distinge de opera de arta, care nu trebuie sa placa nimanui. Opera de arta este afacerea privata a artistului. Casa nu este o afacere privata. Opera de arta este creata far aca cineva sa aiba nevoie de ea. Casa raspunde unor nevoi. Artistul nu este responsabil fata de cineva anume. Arhitectul este responsabil fata de toata lumea ». Dar, nu se putea spune despre casa modernista ca placea tuturor.

3. Le Corbusier a fost, incontestabil, marea personalitate a Miscarii Moderne europene. In contrast cu Loos, el a fost un spirit patruns de senzualitatea imaginii vizuale, un mare creator de forme seducatoare. Le Corbusier a folosit tehnologia de constructie pentru a propune noi moduri de a locui si a te misca in spatiu, pentru a sugera oamenilor noi sensuri ale spatiilor construite. Tot spre deosebire de sobrul Loos, Le Corbusier si-a valorificat talentul de creator de imagini si texte de elocinta, astfel incat, la putin timp de la realizarea primelor sale proiecte, aceste realizari au fost cosacrate drept idealuri ale modernismului. Spre finalul carierei sale, cand suflul revolutiei moderne pierduse mult din intesitate, Le Corbusier a dat arhitecturii poemul vietii sale : biserica de pelerinaj de la Ronchamp – cea mai consacrata, neconventionala si discutata opera plastica a arhitectului. Ea constituie cel mai frumos final de cariera pentru un mare arhitect.

4. Ultimul mare poet al formelor simple era Mies van der Rohe. El a fost preocupat de punerea la punct a programului, a principiilor si tipologiei arhitecturii moderne. Marele sau aport la patrimoniul mondial de valori il constituie insa materializarea inconfundabila a acestor idei in constructii concrete. Prin Mies van der Rohe, spatiul fluid, articulat, prezent mai ales in constructiile sale cu regim mic de inaltime, a devenit un concept fundamental al arhitecturii moderne. Un exemplu ar fi Pavilionul german la expozitia internationala de la Barcelona, care a fost construit in 1929 si demolat cativa ani mai tarziu, dar care a ramas un obiect de referinta al Miscarii Moderne.

5. Personajul dominant al Scolii de la Chicago si un mare pionier al modernismului a fost Louis Sullivan, care a consacrat prin realizarile sale tema cladirilor de birouri. Cladirile lui Sullivan doreau sa exprime ceea ce, dupa el, trebuie sa exprime intotdeauna arhitectura : modul de viata.

6. Arhitectura americana si-a castigat coerenta paradoxal prin opera celui mai atipic dintre arhitectii sai : Frank Lloyd Wright. Incepand din 1900, Wright a construit vile pentru bogatii sai vecini de la periferia orasului. A fost epoca in care marele arhitect a dat o cu totul noua interpretare locuintei unifamiliale. El a spart peretii cutiei traditionale – atat pe cei interiori cat si pe cei exteriori – pentru a crea interioare care comunica atat intre ele, cat si cu esteriorul. A creat spatiul deschis, flexibil si tot el a definit zonele functionale in cadrul locuintei. Casele de prerie erau primele creatii care ilustrau noua ideologie lansata de Wright. Planul in cruce a devenit caracteristic, aripile casei patrunzand in natura si lasand natura sa intre in casa, prin marii suprafete vitrate.