Eugen Neagoe a intrat mai devreme în vacanţă. Antrenorul şi-a reziliat contractul cu Sepsi

Antrenorul Eugen Neagoe, care şi-a reziliat joi contractul cu echipa de fotbal Sepsi OSK, a declarat că este mândru de ceea ce a realizat la Sfântu Gheorghe şi că, deocamdată, nu are nicio ofertă din partea altui club.
Ionela Marcu
02 mai 2019, 12:17
Eugen Neagoe a intrat mai devreme în vacanţă. Antrenorul şi-a reziliat contractul cu Sepsi

„În viaţa noastră, a antrenorilor şi a cluburilor, sunt şi momente de genul acesta, nu sunt plăcute, dar asta este situaţia, a venit acest moment. Cred că am reuşit lucruri extraordinare împreună, echipa a crescut în fiecare an, chiar dacă avem doar doi ani de primă ligă cred că au fost lucruri deosebite făcute de noi împreună, de toţi cei care am lucrat în această echipă. Bineînţeles, le mulţumesc şi suporterilor pentru că au fost întotdeauna alături de echipă, chiar dacă au fost şi meciuri în care au plecat mai supăraţi de la stadion. Până la urmă fotbalul este un sport, sunt şi momente mai delicate, mai pierzi şi jocuri, dar eu cred că sunt foarte mândri de rezultatele pe care le-a avut această echipă”, a spus Eugen Neagoe în cadrul unei conferinţe de presă.

Nu este uşor ca în primul an în prima ligă să termini pe locul 9, să nu ai probleme cu retrogradarea, iar în cel de-al doilea an să te califici în play-off, să fii printre cele mai bune şase echipe din ţară şi, ştiţi foarte bine şi dumneavoastră, sunt echipe de tradiţie, echipe cu mare istorie, care nu sunt în play-off, iar noi am reuşit acest lucru şi cred eu că este un lucru formidabil pentru Sfântu Gheorghe ca în al doilea an de primă ligă echipa să fie în play-off. Dar, asta este situaţia! Vreau sa le mulţumesc tuturor oamenilor cu care am lucrat în această echipă, suporterilor, care au fost întotdeauna alături de echipa, şi sper că în continuare vor fi alături de echipă, pentru că aceşti băieţi merită respect. Suporterii trebuie să fie mândri de aceşti jucători, pentru că au reuşit lucruri frumoase şi, până la urmă, fotbalul se joacă pentru suporteri„, a mai spus Eugen Neagoe.

Fostul tehnician al echipei Sepsi OSK a mai spus că este mândru ce ceea ce a realizat la Sfântu Gheorghe şi că, deocamdată, nu are nicio ofertă din partea altui club.

„Chiar acum am să merg cu domnul Dioszegi Laszlo (patronul echipei – n.r) să semnăm. (…) Aşa cum a spus şi dumnealui, am bătut palma, a rămas doar să semnăm o hârtie. (…) Nu am avut clauză de reziliere. (…) Regrete? Regrete întotdeauna ai, dar, sincer, chiar nu am ce să îmi reproşez. Aşa cum am spus, (…) jucătorii au avut un parcurs foarte, foarte bun, această echipă a avut un parcurs foarte bun în cele 26 de etape. După aceea, sigur, am avut şi unele probleme de lot, accidentări, lucruri care s-au întâmplat şi nu din vina noastră, pentru că atunci era clar un semnal de alarmă. Dar au fost jucători cu probleme destul de serioase, claviculă ruptă, ligamente încrucişate rupte în timpul unui joc. Au fost trei jucători care au necesitat operaţii şi care ne-au lipsit foarte mult. Dar, sincer, chiar nu am ce să îmi reproşez şi nici acestor băieţi, chiar nu am ce să le reproşez. Au fost admirabili pentru parcursul anului. La urma urmei am reuşit o performanţă extraordinară, iar eu sunt mândru de tot ce am realizat la Sfântu Gheorghe”, a afirmat Neagoe.

‘Nu am fost supărat niciodată când am plecat de la o echipă, pentru că întotdeauna am fost foarte corect cu meseria pe care o fac şi încerc să îmi fac munca aşa cum cred eu de cuviinţă. Am reuşit lucruri frumoase cam pe la toate echipele la care am fost şi asta este cel mai important lucru pentru mine – să îmi fac meseria pe care mi-am ales-o, pe care o fac cu mare plăcere, cu devotament şi atunci vin şi rezultatele. Nu ştiu dacă este bine sau rău momentul când pleci de la o echipă, doar timpul va demonstra. Şi de la Iaşi am plecat după 15 jocuri fără înfrângere şi ne-am dat mâna, ne-am despărţit şi am rămas în relaţii bune. Aşa s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani când am fost la Pandurii Târgu Jiu, au fost momente extraordinare şi aşa s-a întâmplat şi astăzi, aici, cu oamenii cu care am lucrat. (…) Nu am decis ce voi face pe viitor pentru că nu am o ofertă concretă în acest moment. Cu siguranţă merg acasă, am intrat mai repede în vacanţă decât băieţii, dar ce va fi în viitor chiar nu ştiu”, a încheiat Eugen Neagoe, urând conducerii clubului „baftă şi inspiraţie!„.

Patronul clubului Sepsi OSK, Dioszegi Laszlo, a subliniat că relaţiile contractuale au fost încheiate „pe cale amiabilă” şi că, până la finalul campionatului, locul lui Eugen Neagoe va fi preluat de antrenorul Marin Barbu.

„Am reuşit să ajungem la un acord comun cu domnul Eugen Neagoe şi începând de astăzi am reuşit să reziliem contractul dintre dânsul şi Sepsi OSK. Este o zi foarte grea pentru noi, fiindcă personal pot să spun că domnul Neagoe a realizat un lucru extraordinar de mare, a dus echipă în play-off. (…) Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru clubul nostru împreună cu tot staff-ul şi cred că rămâne în inima noastră şi vreau să rămânem prieteni şi îi urez baftă. (…) Domnul Marin Barbu lucrează pentru clubul nostru (…) şi pentru cele trei etape care au rămas ne-am gândit la dânsul ca să conducă echipa. (…) Încă o dată menţionez, e numit interimar, pentru cele trei etape rămase. (…) Vă spun sincer, nu am avut timp să ne gândim de înlocuitori (pentru Eugen Neagoe – n.r). De astăzi avem de lucru foarte mult şi până în 18 mai când se termină campionatul o să avem timp să ne gândim ce o să facem în viitor, cu cine”, a declarat Dioszegi, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.

Conducerea clubului Sepsi OSK a mai anunţat, de asemenea, că începând de joi a reziliat contractele, de comun acord, şi cu antrenorul secund Sebastian Moga, preparatorul fizic Marius Dima şi antrenorul cu portarii Florentin Rădulescu.

DailyBusiness
Bonul fiscal, în PERICOL. Proiectul de lege care scutește comercianții de această obligație
Spynews
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a rupt tăcerea despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! A spus totul despre testament
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care vor avea 2 săptămâni de poveste. Le iese norocul în cale, veștile sunt foarte bune
Capital.ro
Statul verifică banii românilor! Riscă pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Playtech.ro
Cine pe cine a sunat: Ciolacu a vorbit la telefon cu Trump și...
DailyBusiness
România are cea mai MARE inflație din Uniunea Europeană. Prețurile au luat-o RAZNA
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a bătut-o crunt
wowbiz.ro
Vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare! Cum arată „palatul groazei”, așa cum îl numește Adriana Bahmuțeanu, la interior! Suma uriașă pe care o cer pe casa cu piscină și cinema
Spynews
Carmen Grebenișan a recunoscut că a fost înșelată de fostul soț, Alex Militaru. Motivul pentru care a încercat să își salveze căsnicia după infidelitate
Spynews
Elwira Petre le-a pregătit o surpriză de proporții fetițelor ei! Soția lui Mihai Petre le-a pregătit un cadou pe care l-a ținut în casă 16 ani: ”Mi s-a părut superbă” | FOTO
Evz.ro
Noile reguli de vânzare a mașinilor. Mai sunt câteva zile. Specialiștii explică procedurile
Ego.ro
Scandal monstru între femei, după moartea lui Prigoană! ”Sunteți macabră! O semidoctă!”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
kanald.ro
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să coste un gyros! Iată cât costă intrarea la Liftul lui Moș Crăciun
Cancan.ro
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din partea Adrianei Bahmuțeanu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Certificat obligatoriu de la 1 decembrie. Anunț pentru românii cu mașini second-hand
StirileBZI
Bărbații vor putea avea permis de conducere doar după 26 de ani! Proiectul de lege a stârnit multe discuții
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
stirilekanald.ro
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate scoate din minte cuvintele fetei sale
substantial.ro
Donald Trump îl propune pe Dr. Mehmet Oz la conducerea Centers for Medicare & Medicaid Services
MediaFlux
Se dau bani ÎN PLUS pentru români, de sărbători!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Google a desemnat cele mai bune jocuri și aplicații din 2024, pe Android