„Bună ziua, domnule Nicolicea. la mulţi ani, ce faceţi?”, spune Marian Ceauşescu. „Bine, mulţumesc frumos de urare”, îi răspunde Eugen Nicolicea, în timp ce urcă în maşină.
„Anul ăsta o să vă mai bateţi joc de noi atâta, că sunteţi un nesimţit? Ştiţi nu. Aţi băut şi urcaţi beat la volan? Aţi băut? Golanule”, strigă după el Marian Ceauşescu.
Ulterior, protestatarul Marian Ceauşescu îl urmăreşte cu maşina, prin trafic, pe deputatul PSD şi la semafor încetineşte şi încearcă să-l abordeze folosind injurii.
Nicolicea nu este primul demnitar urmărit de către protestatarii #rezist. Anul trecut, preşedintele CCR Valer Dorneanu a fost urmărit şi apostrofat până în faţa blocului de protestatarii Cristian Dide şi Marian Ceauşescu.
Ulterior, Mălin Bot şi alţi protestatari au mers acasă la Florin Iordache, unde i-au lipit afişe pe garaj.
Marian Moroşanu, poreclit „Ceauşescu” este unul dintre cei mai activi membri ai mişcării #Rezist, fiind prezent la aproape toate mitingurile organizate în Bucureşti împotriva partidului de guvernământ. Acesta susţine că este victimă a Revoluţiei din 1989 şi spune că a fost împuşcat în picior, în timp ce protesta în Piaţa Universităţii din Bucureşti.