„Îmi doresc ca, peste încă un an, să pot vedea o naţiune română schimbată în bine, îmi doresc sincer ca cei care şi-au lăsat acasă copiii plecând să-şi caute un rost pe alte meleaguri, să poată găsi, în anul ce va veni, motivaţia reîntoarcerii acasă, îmi doresc ca România să nu mai fie egală celorlalte state europene doar când vorbim de obligaţii şi vreau să cred că noul an care, pentru mine, începe azi, să fie un an al reconcilierii naţionale adevărate. Îmi place să cred că nu mai e mult până ce naţiunea română va conştientiza că România de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie, aşa cum a spus Majestatea Sa Regele Mihai I al României.
Din păcate, însă, vad în aceste zile cum demersul legitim al unor semeni ai noştri de a-şi exprima, chiar şi prin proteste de stradă, opiniile şi convingerile, este umbrit de acţiunile incalificabile, de huliganism, de forţă, de ură, ale unor specimene cu feţe umane, gata oricând să arunce cu noroi în acţiunile cetăţenilor acestei ţări”, a scris Teodorovici duminică pe Facebook.
Parafrazându-l pe Octavian Paler, Teodorovici a mai scris că „pentru toţi aceia care simţim româneşte, indiferent în ce colţuri ale lumii ne aflăm, România rămâne patria noastră, restul sunt doar ţări”.