„Nu îmi fac griji pentru Neacşu sau Ţuţuianu, dar ce a făcut Dragnea azi, şi anume eliminarea din joc a unor soldaţi vechi ai partidului, mult mai vechi decât însuşi vătaful de la Teleorman, arată a disperare. Disperarea lui Dragnea că imperiul i se năruie. Dragnea, sfârşitul ţi-e aproape!”, a arătat Tomac într-o postare pe Facebook.
Luni, senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au fost excluşi din partid în urma unei decizii luate de Comitetul Executiv Naţional al PSD.
La finalul şedinţei, Marian Neacşu a anunţat că vor face contestaţie.