Eugeniu Ilicea, fondatorul Societăţii Academice de Medicină de Familie din România, a murit

Eugeniu Ilicea, unul dintre cei mai cunoscuţi medici de familie din Constanţa, a murit. Acesta predat timp de 15 ani la Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius şi a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Academice de Medicină de Familie din România.
Romania TV
06 nov. 2020, 20:01
Eugeniu Ilicea, fondatorul Societăţii Academice de Medicină de Familie din România, a murit

Universitate Ovidius din Constanţa regretă dispariţia doctorului Eugeniu Ilicea.

„Ne exprimăm regretul profund la vestea decesului colegului nostru, prof. univ. dr. Eugeniu Ilicea, cadru didactic titular în cadrul Facultăţii de Medicină, timp de 15 ani, începând din 1996, şi profesor asociat până în anul 2018.

Domnul profesor Ilicea a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Academice de Medicină de Familie din România, numele său reprezentând, astăzi, un reper în înfiinţarea şi dezvoltarea specialităţii de Medicină de Familie din ţara noastră.

Pentru aportul deosebit adus evoluţiei acestei discipline, pentru numeroasele articole, studii şi publicaţii ce au vizat-o, pentru generaţii de studenţi şi rezidenţi, cărora le-a călăuzit paşii cu pasiune şi determinare, în cei 22 de ani de activitate în cadrul UOC, domnul profesor Ilicea va rămâne în amintirea noastră ca un mentor dedicat, un bun coleg şi dascăl. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis comunitatea academică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

Citeşte şi Dan Gabriel Mogoş, un reputat medic chirurg din Craiova, a murit după ce s-a infectat cu coronavirus: „Dumnezeu să îl odihnească”

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Mineralul care menține sănătatea creierului. Se include ușor în dieta oamenilor și te ajută să scapi de durerea de cap
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Concedieri la stat. Cine sunt bugetarii care riscă să îşi piardă locul de muncă în următoarele luni
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cel mai periculos loc din lume. Miterul nu poate fi dezlegat, te înfiori
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Poliția avertizează asupra unei noi tentative de fraudă prin mesaje de vot online
MediaFlux
ANUNȚ trist despre PAPA FRANCISC! VATICANUL a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca doritoare în Bundestag: o nouă șansă la alegerile din Germania