EULEX, acuzată de corupţie. Acţiunile misiunii europene în Kosovo vor fi ANCHETATE

Uniunea Europeană a desemnat luni un expert legal care va trebui să întocmească în termen de cel mult patru luni un raport cu privire la cazurile de corupţie în care ar fi fost implicaţi reprezentanţi ai Misiunii europene de poliţie şi justiţie (Eulex) în Kosovo, transmite agenţia DPA, citată de Agerpres.
Filip Stan
10 nov. 2014, 17:00
EULEX, acuzată de corupţie. Acţiunile misiunii europene în Kosovo vor fi ANCHETATE

Eulex a fost lansată în anul 2008 după ce Kosovo şi-a autoproclamat independenţa faţă de Serbia, obiectivul acestei misiuni fiind de a ajuta administraţia de la Pristina să-şi construiască instituţiile şi să impună statul de drept.

Un ziar albanez din Kosovo a scris luna trecută că responsabili din cadrul Eulex au luat mită pentru a susţine achitarea unor acuzaţi şi a acuzat misiunea că a încercat să muşamalizeze aceste cazuri. De asemenea, o procuroare din cadrul Eulex, Maria Bamieh, a declarat că a fost suspendată după ce a denunţat acte de corupţie comise de colegi de-ai ei. Misiunea a negat acuzaţiile de corupţie, dar a confirmat suspendarea procuroarei Bamieh.

Citeşte şi Misiunea EULEX a comis ACTE de CORUPŢIE cu cei pe care trebuia să îi înveţe ce sunt legea şi ordinea

‘Este în interesul nostru să clarificăm aceste acuzaţii’, a declarat luni noua şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, după ce l-a desemnat pe expertul legal Jean Paul Jacque să investigheze respectivele cazuri semnalate.

Dar tot luni acelaşi ziar albanez care a relatat despre cazurile de mită, Koha Ditore, l-a acuzat pe un procuror din cadrul Eulex de nepotism, susţinând că şi-a numit un prieten într-o funcţie de adjunct de procuror, deşi acesta din urmă nu avea calificarea necesară. În replică, EULEX a negat existenţa unor nereguli în procedurile sale de angajare.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Amendă pentru fermierii care cresc aceste animale. Trebuie să le declare la Registrul Agricol
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Țeapa care se rostogolește în România. Sunt deja multe victime
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
„Tată! O să alunece mașina”. Momentul în care un copil își strigă cu disperare tatăl, prins în mașina luată de ape. Inundațiile au făcut prăpăd în Spania
MediaFlux
Maria Zaharova, prima reacție după expulzarea diplomaților ruși: Rusia nu are obiceiul de a se amesteca în treburile altora
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti