Euro 2020. Campioana europeană Italia a revenit, luni, la Roma, cu trofeul Henri Delauney. Jucătorii italieni au fost primiţi de preşedintele Sergio Mattarella la palatul Quirinale, iar căpitanul Giorgio Chiellini i-a dedicat victoria lui Davide Astori, fostul internaţional care a murit în 2018.
„Vrem să dedicăm victoria preşedintelui Mattarella, tuturor italienilor şi lui Davide Astori. Davide este mereu în gândurile noastre. Acest trofeu este o victorie a grupului, a celor care au ştiut să pună binele colectiv înaintea celui individual. Nu suntem aici pentru că am marcat un penalti mai mult, ci pentru că am crezut în valorile prieteniei”, a declarat Chiellini.
Englezii cer rejucarea finalei EURO 2020 contra Italiei: „I-au tratat ca pe niște sclavi!”
Câștigătoarea s-a stabilit la loviturile de departajare. Rashford, Sancho și Saka au fost jucătorii Angliei care au ratat, iar trofeul a ajuns în Italia după o pauză de 53 de ani.
Cu toate acestea, fanii Angliei sunt nemulțumiți de deznodământ și au lansat o petiție prin care cer rejucarea finalei EURO 2020. Italienii sunt acuzați de „joc murdar”, în special pentru intervenția agresivă a lui Giorgio Chiellini asupra lui Bukayo Saka, din minutul 90+6, când fundașul italian l-a tras de tricou pe tânărul englez.
„Meciul disputat pe 11 iulie 2021 nu a fost corect deloc. Italienii au primit doar cartonaș galben atunci când îi trăgeau pe jucătorii englezi, tratându-i ca pe niște sclavi. Toate aceste împingeri, trageri și lovituri au fost permise pentru ca Italia să câștige?
Sunt, cu siguranță, decizii părtinitoare. Italia ar fi trebuit să primească un cartonaș roșu pentru jocul său, iar meciul să fie rejucat cu un arbitru corect. Nu a fost corect deloc”, a scris cel care a lansat una dintre petiții pe site-ul change.org. Aceasta a strâns deja peste 25.000 de semnături.
Petiții pentru rejucare au mai existat la meciurile Franța – Elveția (3-3, 4-5 d.l.d), când francezii l-au acuzat pe portarul Yann Sommer că nu a stat măcar cu un picior pe linia porții, dar și la duelul Anglia – Danemarca (1-1, 2-1 d.p), când englezii au beneficiat de un penalty ușor acordat, în urma unei căderi a lui Raheem Sterling în careu.
Așa cum era de așteptat, presa internațională scrie că UEFA nu va lua în calcul astfel de petiții în care se solicită rejucarea partidelor de la EURO 2020.