Euro 2021 România, în Grupa A, alături de Ungaria, Olanda şi Germania, la turneul final al CE de tineret din 2021. România a fost în a treia urnă valorică, anunţă UEFA.
A: Ungaria, Germania, România, Olanda;
B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia;
C: Rusia, Islanda, Franţa, Danemarca;
D: Portugalia, Croaţia, Anglia, Elveţia.
Euro U21, organizat în Ungaria şi Slovenia, se va disputa în două etape: etapa grupelor din 24 până la 31 martie 2021 şi etapa eliminatorie, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021, ultimă fază la care participă ocupantele primelor două locuri în fiecare grupă.
România este la a doua participare consecutivă la turneul final al CE under 21. La ediţia precedentă, care a avut loc în Italia, în 2019, tricolorii conduşi atunci de Mirel Rădoi, au ajuns până în semifinale, într-un alt format, cu două grupe de câte patru echipe. Tricolorii „mici” au fost eliminaţi de Germania, cu scorul de 4-2.
La CE din 2021, România, antrenată de Adrian Mutu, s-a calificat după ce a ocupat locul al doilea în Grupa a VIII-a a preliminariilor, după Danemarca, dar înaintea reprezentativelor din Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord şi Malta.