Euro 2021 şi regretele preşedintelui FRF: „Ar fi fost extraordinar să evoluăm acasă la EURO 2021”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că regretul calificării echipei naţionale a României la EURO 2020 este foarte mare, el precizând că ar fi fost extraordinar ca prima reprezentativă să evolueze pe teren propriu la turneul final.
Filip Stan
11 iun. 2021, 12:23
Euro 2021 şi regretele preşedintelui FRF:

Euro 2021 . Răzvan Burleanu a afirmat însă că speră ca naţionala să progreseze în viitor şi să devină mai puternică, un atu fiind valoarea jucătorilor de la tineret care au reuşit două calificări succesive la Campionatul European Under-21, ediţiile 2019 şi 2021, precum şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Organizarea la Bucureşti a celor patru partide din cadrul EURO 2020 reprezintă o şansă unică pentru România de a demonstra că poate oferi condiţii la nivel înalt pentru găzduirea unor asemenea competiţii, susţine Burleanu într-un interviu acordat Agerpres. Acesta a adăugat că evenimentul de la Bucureşti reprezintă un punct de plecare pentru viitoare candidaturi ale României şi este convins că acesta va inspira o nouă generaţie de copii să se apuce de fotbal.

Chiar dacă naţionala nu este prezentă, preşedintele FRF este convins că partidele găzduite de Arena Naţională din Capitală suscită un interes foarte mare în rândul suporterilor români care vor fi atraşi de fotbalul spectacol oferit de o competiţie de asemenea anvergură. Prezenţa publicului pe Arena Naţională la meciurile de la EURO 2020 contribuie la revenirea la o stare de normalitate după pandemia de coronavirus. Burleanu a explicat că autorităţile au acceptat suplimentarea accesului publicului de la 25% la 50% la ultima partidă de la Bucureşti, programată în optimile de finală la 28 iunie.

Oficialul FRF speră ca trofeul EURO 2020 să revină unei selecţionate care practică „fotbalul spectacol” precum Franţa, Anglia, Olanda, Germania sau Portugalia. În opinia sa, reprezentativa Italiei ar putea realiza surpriza la această ediţie a Campionatului European.

Euro 2021 începe cu scandal politic. Ucraina, obligată să schimbe tricourile la cererea Rusiei
Răzvan Burleanu a precizat că proiectul candidaturii comune a României cu Grecia, Serbia şi Bulgaria pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030 este încă deschis. Pentru creşterea şanselor acestei candidaturi, preşedintele FRF a subliniat că şi-ar dori ca România să concureze la nivel de infrastructură cu Polonia, Turcia şi Ungaria.

Ce înseamnă pentru România organizarea în premieră a unor partide din cadrul Campionatului European de fotbal?
Răzvan Burleanu: EURO 2020 este o şansă unică pentru România, iar pentru FRF, o oportunitate de a intra în rândul celor care organizează marile competiţii sportive. E foarte greu să pătrunzi acolo, să demonstrezi că poţi asigura standarde foarte înalte de calitate în organizare. Şi e foarte uşor să fii exclus din cercul ‘celor mari’. De aceea, privim cu maximă responsabilitate cum se vor derula meciurile de la Bucureşti. Trebuie să remarc aici şi efortul statului român care a modernizat spectaculos infrastructura fotbalistică din Bucureşti, prin reconstruirea celor trei stadioane. Acestea nu sunt doar un atu pentru viitoare candidaturi ale României de a găzdui mari competiţii, sunt şi deschideri evidente pentru fotbalul intern, facilităţi care ne lipseau pentru a ridica nivelul competiţiilor naţionale. EURO la Bucureşti va inspira cu siguranţă şi o nouă generaţie de copii să se apuce de fotbal, în aceeaşi măsură în care EURO ne-a adus la un loc cel mai mare număr de voluntari angrenaţi vreodată în ultimii 30 de ani.

EURO 2021: Cristiano Ronaldo – „Nu are rost să promiţi trofee”
Naţionala a ratat calificarea la EURO, este regretul cu atât mai mare cu cât suntem gazde?
Răzvan Burleanu: Bineînţeles că regretul este foarte mare, ar fi fost ceva extraordinar să putem evolua la EURO pe teren propriu. Sunt trist, ar fi fost o senzaţie unică.

Ţinând cont că avem patru meciuri la Bucureşti, este ratarea calificării la acest turneu final cea mai mare dezamăgire a dumneavoastră ca preşedinte al FRF?
Răzvan Burleanu: Având în vedere că ne-am dorit enorm să fim prezenţi, dezamăgirea a fost şi mai mare. Nu avem decât să sperăm că vom avea cât mai curând o echipă naţională puternică. Cele două calificări consecutive la U21, în 2019 şi 2021, precum şi prezenţa la Jocurile Olimpice, după 57 de ani, cu generaţia de U23, ne dau speranţe că aceşti jucători vor creşte şi ne vor face bucuroşi.

Euro 2021. Cătălin Moroşanu, mesaj dur pentru tricolori: Fiţi bărbaţi până la capăt!
Fără România, va mai exista interes din partea suporterilor români faţă de această competiţie?
Răzvan Burleanu: Există interes, fără îndoială. Este o dorinţă mare pentru a asista la fotbalul spectacol, şi EURO garantează calitatea spectacolului. Biletele erau vândute încă din 2019, dar după pandemie s-au redus la 25% din capacitatea Arenei Naţionale, aşa că pot să spun că am resimţit o cerere foarte mare pe participarea la meciurile EURO. Jumătate dintre solicitanţi sunt români. Dar, ticketingul este gestionat de UEFA, noi doar înregistrăm presiunile.

Meciurile de la Bucureşti se vor disputa cu spectatori pe 25% din capacitatea Arenei Naţionale, nu este puţin ţinând cont că sunt şi ţări care permit 50% şi chiar 100%?
Răzvan Burleanu: Prezenţa spectatorilor la EURO va contribui la redeschiderea tuturor stadioanelor din România şi implicit revenirea la o stare cât mai aproape de normalitate. 50% şi 100% sunt excepţii în peisajul EURO 2020. Regula este de 25% capacitate ocupată a stadioanelor. Şi cred că este un nivel rezonabil, având în vedere necesitatea asigurării unui risc foarte scăzut de îmbolnăvire la stadion. Sunt multe măsuri de implementat, multe persoane de verificat om cu om. Chiar şi aşa, am făcut o cerere de ridicare a capacităţii din optimile de finală la 50% care ni s-a şi aprobat. Suntem în discuţii cu autorităţile cum să asigurăm această suplimentare, de la 25% la 50%, doar cu persoane vaccinate.

Sunteţi implicat în organizarea EURO 2021 şi cu siguranţă aveţi o privire de ansamblu, se justifică eforturile financiare în găzduirea unui turneu final de fotbal? Ce îi transmiteţi unui contribuabil care nu e pasionat de fotbal?
Răzvan Burleanu: Este vorba de infrastructură sportivă pentru copiii noştri, despre ce va rămâne după EURO 2021. Există promisiunea Guvernului României de la momentul candidaturii pentru EURO 2021, de a construi în toată ţara şi 400 de terenuri de sport, în baze sportive pentru mici comunităţi. Şi, sunt fericit să spun că acest lucru a început deja. Potenţialul de dezvoltare a fotbalului a fost unul dintre principiile după care UEFA s-a ghidat când a acordat onoarea organizării EURO 2021, şi România a convins că are un potenţial crescând. Fotbalul are un impact major din punct de vedere economic, social şi al sănătăţii, prin urmare producem o valoare adăugată extrem de importantă pentru societatea noastră.

Aţi fost ales în Consiliul FIFA, faceţi parte şi din Comitetul Executiv al UEFA, veţi încerca în viitor să promovaţi interesele României în organizarea unui alt turneu final la seniori?
Răzvan Burleanu: EURO 2021 este doar începutul pentru găzduirea altor evenimente. Avem o recunoaştere a FRF că a gestionat conform cerinţelor un alt moment al EURO 2021, Bucureştiul a câştigat în faţa Munchenului găzduirea tragerii la sorţi a turneului final, cel mai mare eveniment non-sportiv din cadrul EURO 2021. Tragerea la sorţi s-a desfăşurat la ROMEXPO, în 30 noiembrie 2019 şi pot spune că am avut ecouri că totul a fost, de fapt, peste aşteptări. Avem recunoaşterea comunităţii fotbalistice europene că deţinem şi infrastructura şi know-how-ul organizării de mari evenimente. Tot în această vară trebuia să găzduim EURO pentru U19, dar s-a anulat din cauza pandemiei, în 2025 avem confirmarea deja a găzduirii acestui campionat. Iar peste doi ani vom găzdui o mare competiţie, EURO pentru U21, ceea ce ne confirmă că suntem bine poziţionaţi şi apreciaţi în familia fotbalului european, plasându-ne deja ca prima ţară din Europa care reuşeşte să găzduiască pentru a doua oară în istorie acest eveniment.

Putem spera la Cupa Mondială din 2030, pentru că ştiu că s-au făcut câţiva paşi în direcţia unei candidaturi comune cu Grecia, Serbia şi Bulgaria?
Răzvan Burleanu: Este un proiect încă deschis. Vom folosi fiecare oportunitate pentru a contura noi candidaturi, în funcţie de infrastructura pe care o avem la dispoziţie. O candidatură este totodată şi un exerciţiu de diplomaţie sportivă. La nivel de infrastructură ne-am dori însă să concurăm cu Polonia, Turcia sau chiar Ungaria.

EURO 2021: Turcia – Italia, meci de gală la deschidere. PROGRAM meciuri euro 2021
În absenţa României, ce selecţionată preferată aveţi şi cine vă doriţi să câştige trofeul?
Răzvan Burleanu: Voi susţine întotdeauna fotbalul spectacol, aşa că mi-aş dori să triumfe o selecţionată ofensivă, precum: Franţa, Anglia, Ţările de Jos, Germania sau Portugalia.

Care echipă credeţi că va fi revelaţia/surpriza Campionatului European?
Răzvan Burleanu: Italia cred că ar putea să fie o surpriză!

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2021, ediţie aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021. Cele 11 oraşe sunt: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Sevilla (Spania).

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Veste năucitoare pentru proprietarii de mașini. Vor trebui să plătească bani grei de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Peste 30 de puncte de frontieră din România vor fi închise începând cu 1 ianuarie 2025
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?