Euro a împlinit zece ani de existenţă într-un climat de criză. Euro sub semnul întrebării

Euro s-a impus în ultimii zece ani în portofelele a milioane de europeni fără să reuşească însă să cucerească simpatia acestora şi nici a pieţelor financiare, care îi pun în prezent existenţa sub semnul întrebării.
Romania TV
27 dec. 2011, 07:54
Euro a împlinit zece ani de existenţă într-un climat de criză. Euro sub semnul întrebării

Utilizată din 1999 pe pieţele financiare, moneda unică a fost lansată în 12 state europene la 1 ianuarie 2002, dată la care francii, mărcile germane şi alte monede şi-au încetat existenţa.

În prezent, zona euro include 332 de milioane de persoane din 17 ţări. La jumătatea acestui an, erau în circulaţie 14,2 miliarde de bancnote şi 95,5 miliarde de monede, în valoare de 870 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Centrale Europene (BCE).

Odată cu declanşarea crizei datoriilor în Grecia, în 2010, şi extinderea ulterioară în toată zona euro, vechile resentimente au revenit la suprafaţă, euroscepticii sunt la modă, iar neîncrederea între ţările nordice şi cele sudice nu a fost niciodată mai mare, potrivit Mediafax.

În pofida avantajelor de netăgăduit în privinţa circulaţiei libere, consumatorii nu au fost niciodată prea mulţumiţi de moneda euro, percepută iniţial ca fiind similară cu creşterea semnificativă a preţurilor, a declarat Andre Sapir, analist la centrul Bruegel pentru cercetări în domeniul politicilor economice europene.

Existenţa Euro, sub semnul întrebării

Într-un moment în care identitatea europeană ar fi trebuit cimentată prin euro, aceasta a primit o lovitură serioasă prin criza datoriilor şi negocierile interminabile pentru găsirea soluţiilor, germanii acuzând grecii de lene, în timp ce italienii şi francezii au regăsit recent accente germanofobe.

Euro nu este însă decât unul dintre vectorii economiei europene, deja integrată în mare parte, în urma Tratatului de la Maastricht şi deschiderea frontierelor în spaţiul Schengen, în 1993, extinderea UE către Europa de Est din 2004 şi procesul de mondializare, a arătat Sapir.

Criza datoriilor a scos în evidenţă deficienţele instituţionale din zona euro„, a declarat Philip Whyte, analist la Centrul pentru Reforme Europene din Londra.

Absenţa integrării bugetare şi a supravegherii bancare a condus la importante dezechilibre financiare.

Statele din zona euro s-au pus de acord în decembrie să întărească disciplina bugetară, prin amendarea Constituţiei.

Nimeni nu se gândeşte serios la revenirea la vechile monede naţionale, chiar dacă nostalgia câştigă teren, în special între germani, care au fost foarte ataşaţi de marcă, sinonimă cu un miracol economic după Al Doilea Război Mondial.

Sfârşitul euro ar fi o catastrofă pentru băncile europene, din cauza deprecierii previzibile a monedelor din sudul Europei, cu datorii mari, potrivit analiştilor.

Germania, a cărei monedă s-ar aprecia considerabil, ar avea de suferit din cauza scăderii competitivităţii exporturilor.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”