Eurodeputatul Daniel Buda cere demisiile lui Dragnea şi Tăriceanu, după răspunsul expediat Comisiei Europene

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL) avertizează că România riscă să piardă fonduri europene dacă nu respectă standardele minimale ale statului de drept. El cere demisia din funcţii ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Romania TV
25 ian. 2018, 09:08
Eurodeputatul Daniel Buda cere demisiile lui Dragnea şi Tăriceanu, după răspunsul expediat Comisiei Europene

Daniel Buda a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că neliniştile care vin de la nivel european referitoare la sistemul juridic din România sunt legate de cheltuirea banilor europeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Cer public demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi a lui Călin Popescu Tăriceanu din cea de preşedinte al Senatului ca urmare a scrisorii expediate preşedintelui şi vicepreşedintelui CE deoarece un astfel de comportament dovedeşte o iresponsabilitate crasă care pune în pericol interesele României la nivelul UE. România riscă să o ia pe urmele Poloniei, avem de-a face cu un asalt asupra legilor justiţiei. Nu poţi sta în UE, să spui că aparţii acestui spaţiu încălcând principiile şi valorile care au stat la baza UE. Nu poţi să beneficiezi de 35 de miliarde de euro, comportându-te cum vrei tu cu aceşti bani. Neliniştile care vin de la nivel european vizavi de sistemul juridic din România sunt legate de cheltuirea banilor europeni. Faptul că se discută condiţionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept nu îl putem ignora, România riscă să ajungă, dacă nu respectă standardele minimale ale statulului de drept, să piardă bani europeni”, a spus Buda.

Potrivit acestuia, comportamentul lui Dragnea şi Tăriceanu demonstrează că aceştia „nu înţeleg nimic” din ce se întâmplă în spaţiul european.

„Au abordat un ton care nu îi face demni ca reprezentanţi ai statului şi mă simt ruşinat în PE că România are astfel de conducători în poziţiile 2 şi 3”, a mai spus eurodeputatul Buda.

Acesta a subliniat că în 7 februarie va avea loc dezbatere în PE despre legile justiţiei din România, susţinând că are emoţii că ţara noastră va fi pusă la zid, ca o consecinţă a acţiunilor PSD-ALDE.

„Să vină Tăriceanu să dea explicaţii în faţa PE, dar nu cred că vine, pentru că laşitatea îi caracterizează pe Dragnea şi Tăriceanu. Polonia are activat articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, ceae ce ar putea urma este o avertizare a României că se află pe un drum greşit şi se desparte de valorile euroene. Se poate activa şi pentru noi acest articol, este o atenţie a PE asupra derapajelor României. Cred că până la sfârşitul anului riscăm să fie activat acest articol din tratat şi împotriva României”, a conchis Daniel Buda.

După avertismentul fără echivoc primit, miercuri, de la Comisia Europeană, în legătură cu modificările aduse legilor justiţiei, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au transmis spre Bruxelles o scrisoare de răspuns, în calitate de preşedinţi ai Parlamentului, în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de „modul incorect în care a fost informată Comisia Europeană”.

Citeşte şi: Tăriceanu şi Dragnea: Comisia Europeană a fost informată în mod incorect despre transparenţa dezbaterilor pe tema Justiţiei

DailyBusiness
Lidia Fecioru, remediul natural pentru a preveni răcelile și probleme digestive. Nu mai arunca cojile de la portocale și mandarine
Spynews
El este Sergiu, tânărul de 23 de ani care a murit în accidentul tragic din Alba. Șoferul ar fi presimțit că își pierde viața | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Marin a spus adevărul despre intervențiile estetice: „Este un subiect tabu!”
Fanatik.ro
Cum să adormi repede și să ai un somn odihnitor. Ce este musai să ai în dormitor
Capital.ro
Victorie imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul astăzi, 27 ianuarie
Playtech.ro
Peștele considerat cel mai toxic din lume, consumat și de români: Bogat în Omega-3 și alți nutrienți, dar o problemă numită...
DailyBusiness
Cele două zodii care își găsesc iubirea vieții lor în ianuarie 2025. Soarele răsare pe strada amorului pentru acești nativi
Adevarul
Istoria clanului Remmo, cea mai temută organizație criminală din Germania. Legătura cu furtul tezaurului dacic din Olanda
wowbiz.ro
Violeta Bănică, declarație ȘOC despre mama sa, în direct: „În ultimul timp e foarte obraznică. Te rog frumos să te oprești”
Spynews
Dana Roba, declarații șocante despre fetițele ei, „Nu voi accepta niciodată să-l viziteze pe tatăl lor, care a vrut să mă omoare!”
Spynews
De ce nu o acceptă Narcisa pe noua iubită a lui Alberto Guță! Ar fi intrat în datorii pentru el: ”Am cheltuit tot”
Evz.ro
Alertă! Coca-Cola dispare din magazine. Conține un produs periculos
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Laura Vicol, adevărul despre idila cu Leo de la Strehaia! Avocata a dat cărțile pe față: „Ne iubim”
Cancan.ro
Ce umilințe a trăit Alina Sorescu alături de Alexandru Ciucu! Ce îi făcea: „Șantaj emoțional, dispreț față de…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Toată țara îl plânge. Nu va fi uitat niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
stirilekanald.ro
Alin Stratan, găsit mort! Șocanta descoperire a paralizat România
substantial.ro
Crin Antonescu atrage atenția asupra impactului furtului artefactelor asupra extremismului
MediaFlux
Horoscopul lunii Februarie 2025. Zodiile cărora le surâde, din plin, norocul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Încă un tezaur românesc furat după spargerea unui zid