Euronews: România, un posibil viitor nod energetic al Europei

După ce a descoperit în anul 2012 un imens zăcământ de gaze naturale în platoul continental românesc al Mării Negre, compania OMV Petrom a identificat recent şi un zăcământ de petrol tot în platoul continental, dar mai aproape de litoralul românesc, iar aceste descoperiri ar putea redesena harta energetică a Europei, se arată într-un reportaj difuzat vineri de Euronews.
Filip Stan
05 dec. 2014, 18:21

Prin exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, România ar putea să nu mai aibă nevoie de importuri, iar în eventualitatea în care zăcămintele vor fi mai semnificative decât se estimează în prezent, atunci hidrocarburile extrase ar putea acoperi o parte din nevoile europene, explică Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, citată de Euronews.

Şi Ucraina vecină a sperat că va reuşi să găsească noi zăcăminte de hidrocarburi în platoul ei continental, dar, odată cu anexarea Crimeii de către Rusia, acest vis s-a sfârşit.

Citeşte şi Bulgaria cere UE şi Rusiei să ajungă la o înţelegere pentru deblocarea gazoductului South Stream

România obţine din resurse proprii cea mai mare parte a gazelor naturale de care are nevoie, astfel că importă din Rusia mai puţin de 20% din necesar, iar în condiţiile în care încrederea în partenerul rus scade tot mai mult, noile zăcăminte offshore s-ar putea dovedi vitale, notează Euronews.

În opinia profesorului Silviu Neguţ, unul dintre cei mai apreciaţi experţi români în geopolitică, România poate deveni nodul energetic al Uniunii Europene, cu condiţia depăşirii unui obstacol, şi anume 'acţiunea agresivă a Rusiei pentru a controla toată energia în regiunea Mării Negre'. 'Cred că Uniunea Europeană trebuie să reacţioneze ca un bloc regional unit. Aceasta este singura soluţie', punctează profesorul Neguţ, citat de postul european de ştiri.

Citeşte şi Alternativa slovacă la South Stream: EASTRING - un gazoduc care va TRECE prin ROMÂNIA

După ce Rusia a abandonat proiectul gazoductului South Stream, UE caută alternative de aprovizionare cu gaze, printre variantele avute în vedere numărându-se un gazoduct care să traverseze Turcia şi dezvoltarea transportului de gaze naturale lichefiate între Georgia şi România prin Marea Neagră. Dar România încă mai are de lucru pentru a finaliza interconectarea reţelei sale de gazoducte cu cele ale Bulgariei, Ungariei şi Republicii Moldova. Comisia Europeană insistă asupra nevoii de a realiza gazoducte cu flux invers pentru ca Europa să fie protejată de capriciile Rusiei.

Pe de altă parte, Euronews notează că România a înţeles că o modalitate de a obţine independenţa energetică este reducerea consumului de energie, dând exemplul programelor deja demarate, precum reabilitarea termică a blocurilor din Bucureşti sau 'revoluţia verde' ilustrată de investiţiile masive în producţia de biogaz şi energie eoliană.

Prin exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, România ar putea să nu mai aibă nevoie de importuri, iar în eventualitatea în care zăcămintele vor fi mai semnificative decât se estimează în prezent, atunci hidrocarburile extrase ar putea acoperi o parte din nevoile europene, explică Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, citată de Euronews.

Şi Ucraina vecină a sperat că va reuşi să găsească noi zăcăminte de hidrocarburi în platoul ei continental, dar, odată cu anexarea Crimeii de către Rusia, acest vis s-a sfârşit.

Citeşte şi Bulgaria cere UE şi Rusiei să ajungă la o înţelegere pentru deblocarea gazoductului South Stream

România obţine din resurse proprii cea mai mare parte a gazelor naturale de care are nevoie, astfel că importă din Rusia mai puţin de 20% din necesar, iar în condiţiile în care încrederea în partenerul rus scade tot mai mult, noile zăcăminte offshore s-ar putea dovedi vitale, notează Euronews.

În opinia profesorului Silviu Neguţ, unul dintre cei mai apreciaţi experţi români în geopolitică, România poate deveni nodul energetic al Uniunii Europene, cu condiţia depăşirii unui obstacol, şi anume ‘acţiunea agresivă a Rusiei pentru a controla toată energia în regiunea Mării Negre’. ‘Cred că Uniunea Europeană trebuie să reacţioneze ca un bloc regional unit. Aceasta este singura soluţie’, punctează profesorul Neguţ, citat de postul european de ştiri.

Citeşte şi Alternativa slovacă la South Stream: EASTRING – un gazoduc care va TRECE prin ROMÂNIA

După ce Rusia a abandonat proiectul gazoductului South Stream, UE caută alternative de aprovizionare cu gaze, printre variantele avute în vedere numărându-se un gazoduct care să traverseze Turcia şi dezvoltarea transportului de gaze naturale lichefiate între Georgia şi România prin Marea Neagră. Dar România încă mai are de lucru pentru a finaliza interconectarea reţelei sale de gazoducte cu cele ale Bulgariei, Ungariei şi Republicii Moldova. Comisia Europeană insistă asupra nevoii de a realiza gazoducte cu flux invers pentru ca Europa să fie protejată de capriciile Rusiei.

Pe de altă parte, Euronews notează că România a înţeles că o modalitate de a obţine independenţa energetică este reducerea consumului de energie, dând exemplul programelor deja demarate, precum reabilitarea termică a blocurilor din Bucureşti sau ‘revoluţia verde’ ilustrată de investiţiile masive în producţia de biogaz şi energie eoliană.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe