Europa League: FC Vaslui a remizat cu Lazio. Calificarea se decide în ultima etapă

FC Vaslui a remizat, 0-0, cu Lazio Roma, iar calificarea se joacă în ultima etapă a grupei, când italienii vor primi vizita liderului din grupa D, Sporting Lisabona, iar vasluienii vor juca în deplasare cu FC Zurich.
Romania TV
01 dec. 2011, 17:22
Europa League: FC Vaslui a remizat cu Lazio. Calificarea se decide în ultima etapă

Oricare dintre echipe ar fi învins joi seară, s-ar fi calificat în 16-imile Europa League. În frigul de la Piatra Neamţ, unde stadionul a fost aproape plin, iar spectatorii au creat o atmosferă incendiară, tabela a rămas însă înţepenită la 0-0.

Meciul a avut ritm, dar ocaziile au fost destul de rare, majoritatea din faze fixe, cele două formaţii reuşind să se blocheze reciproc foarte bine. După o oră de joc, ambii antrenori au mutat ofensiv, iar meciul s-a încins. Hizo l-a scos pe Buhăescu, ca şi inexistent, iar Edoardo Reja a trimis şi el un al treilea atacant în teren, pe Sculli. Rezultatele s-au văzut însă mai bine în tabăra gazdelor, care în numai câteva minute şi-au creat câteva ocazii importante de a marca şi chiar au avut un gol anulat, la Temwanjera (70), care se afla în ofsaid.

O a doua mutare făcută de Reja, Rocchi în locul lui Cisse, care a jucat dezamăgitor, fiind anihilat total de vasluieni, a dinamizat însă şi atacul italienilor, iar, pe fondul unui pas înapoi făcut deliberat de moldoveni, Sculli a ratat cea mai mare ocazie a partidei (74), trimiţând milimetric peste poartă, din 9 metri.

Finalul de meci a fost unul infernal pentru vasluieni, cu Lazio atacând în valuri. Temwanjera i-a mai ridicat şi el o dată pulsul lui Hizo, ştergând bara cu o minge trimisă cu capul (85). Cerniauskas a contribuit şi el cu două bâlbe la pulsul ridicat al lui Viorel Hizo, dar fluierul de final a venit ca o izbăvire, calificarea urmând să se decidă în ultima etapă a grupei D.

FC VASLUI – LAZIO ROMA 0-0

FC Vaslui: Cerniauskas – Milanov, Papp, Farkas, Milisavljevici – Gladstone (Zmeu 71), Pavlovici – Buhăescu (Jovanovici 59), Adailton, Sânmărtean – Temwanjera (Bello 90). Antrenor: Viorel Hizo.

Lazio
:Marchetti – Konko (Kozak 88), Diakite, Biava, Radu – Gonzalez, Cana, Lulici (Sculli 59) – Hernanes – Klose, Cisse (Rocchi 71). Antrenor: Edoardo Reja.

Arbitri: Milorad Mazici – Milovan Ristici, Igor Radojcici, Bosko Jovanetici, Vlado Glodjovici – Milenko Vukadinovici (Serbia)

Min. 1 A început meciul.

Min. 2 Ştefan Radu este căpitan la Lazio Roma.

Min. 8 Lazio s-a instalat la cârma jocului.

Min. 11 Cerniauskas apără excelent în faţa lui Miroslav Klose.

Min. 13 Sânmărtean driblează la 25 de metri şi şutează periculos la poartă, însă fără efect pe tabelă.

Min. 14 Adailton bate  bine o lovitură liberă, Temwanjera reia periculos cu capul, dar un italian a deviat în corner.

Min. 20 Cartonaş galben Temwanjera (FC Vaslui).

Min. 22 Papp (Vaslui) vede şi el cartonaşul galben şi va lipsi meciul viitor.

Min. 28 Hernanes (Lazio) este avertizat.

Min. 25 Jocul are un ritm bun şi este un spectacol plăcut, însă ocaziile sunt rarităţi.

Min. 28 Milanov pierde aiurea o minge, iar Lazio scapă pe contraatac. Din fericire, acţiunea se „stinge”, iar Lazio trece în atac poziţional.

Min. 31 Temwanjera are o execuţie superbă, voleu din cădere din interiorul careului, dar Marchetti reacţionează foarte bine şi acordă corner.

Min. 32 Cartonaş galben Gladstone (FC Vaslui)

Min.37 Klose trimite oribntre picioarele lui Papp, la colţul lung, dar mingea trece alături.

Min. 42 Ocazie imensă pentru Vaslui. Gladston reia spre poartă din cădere, dar Marchetti este la post şi trimite în corner.

Min. 43 Adailton bate cornerul la colţul scurt, dar nimeni nu a putut relua în poartă.

Min. 45 FC Vaslui încheie frumos repriza, cu un atac prelungit la poarta lui Lazio. Temwanjera primeşte în careu, scoate la 20 de metri pentru Sânmărtean, acesta simulează şutul, dar trimite în dreapta la Buhăescu, care, nejenat de nimeni, a finalizat lamentabil, cu un şut mult peste.

Min. 45+1 Pauză la Piatra Neamţ.

Min. 46 A început repriza a doua.

Min. 59 FC Vaslui beneficiază de o lovitură liberă periculoasă, de la 25 de metri, Adailton bate bine, dar nu prinde cadrul porţii.

Min. 60 Lazio are acum trei atacanţi în teren. Reja l-a introdus pe Sculli în locul mijlocaşului Lulici şi este evident că vrea să tranşeze calificarea.

Min. 60 O nouă lovitură liberă din poziţie excelentă pentru FC Vaslui. Adailton trage bine, dar zidul deviază puţin alături. Corner pentru Vaslui, rămas însă fără rezultat.

Min. 65 Ştefan Radu (Lazio) vede şi el cartonaşul galben.

Min. 68 Marchetti respinge foarte bine în faţa lui Adailton.

Min. 69 Gol anulat pentru Vaslui! Temwanjera a reluat cu capul în plasă, dar se afla în ofsaid, iar reuşita nu a fost validată.

Min. 74 Sculli rateazp incredibil, trimiţând milimetric peste poarta lui Cerniauskas, de la 9 metri.

Min. 78 FC Vaslui s-a hazardat şi a făcut pasul înapoi, iar italienii iau cu asalt careul lui Cerniauskas.

Min. 80 Panică în careul Vasluiului, dar Cana luftează şi cade în mijlocul careului. Prilej de contraatac pentru FC Vaslui, dar acesta este înăbuşit rapid, iar italienii revin în atac.

Min. 83 Rocchi şutează din cădere, dar alături.

Min. 85 Temwanjera reia din nou periculos cu capul, la colţul scurt, după o centrare de pe stânga, dar mingea şterge bara şi iese în aut de poartă.

Min. 88 Reja a trimis în teren un al patrulea atacant. Final de meci infernal pentru FC Vaslui.

Min. 89 Cerniauskas pune umărul la finalul de infarct ieşind hazardat pe o centrare şi nereuşind să respingă. Din fericire, mingea şutată de un jucător de la Lazio a trecut peste poartă.

Min. 90+3 Cerniauskas bâlbâie din nou o minge, care se plimbă pe capetele mai multor jucători în careul vasluiului, dar gazdele scapă şi de această dată basma curată.

Min. 90+3 Fluier final.

DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Spynews
Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva! Artiștii cunoscuți și cei aflați la început de drum promit un show de neratat
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Animalul pe care românii îl cresc cu drag, dar care ajunge pe mesele străinilor. Zeci de mii tone au mers la export anul trecut
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2024
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Truc genial! Cum să fierbi pasărea de țară perfect în timp record!
Adevarul
Canadian prins la furat în România. Urmărire ca în filme într-un centru comercial din Oradea
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
Ramona de la Mireasa, sezonul 10, imagini înduioșătoare alături de fiica ei! Cum s-a afișat fosta concurentă împreună cu Rebeca: „O iubesc” / FOTO
Spynews
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de condamnarea de 10 ani de închisoare, după accidentul din 2 Mai. Urmează un nou proces
Evz.ro
Bărbații din viața Simonei Halep. A avut mult ghinion în dragoste
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Atac armat într-o școală din Suedia! Cel puțin 11 persoane au murit. Printre victime s-ar număra și atacatorul
Cancan.ro
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Anunțul final făcut de avocata sa: E imposibil juridic să îl interzică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Două surori gemene, dispărute fără urmă de acasă, au fost găsite în apele reci ale unui râu. Ce s-a întâmplat
substantial.ro
Atac ucrainean cu drone la un depozit de petrol din Rusia provoacă incendiu în regiunea Krasnodar
MediaFlux
Se DAU 1.000 de lei PÂNĂ în 2027. Ajutor nesperat la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol