În inferioritate, Steaua a învins pe Maccabi

Roş-albaştrii au învins cu 4-2 pe Maccabi Haifa, obţinând prima victorie în grupa J a Ligii Europa.
Romania TV
03 nov. 2011, 19:38
În inferioritate, Steaua a învins pe Maccabi

Dacă în urmă cu două săptămâni, în Israel, la partida Steaua – Maccabi Haifa s-au înscris şase goluri, acum la returul de pe Naţional Arena, s-a înscris de şase ori. De această dată „roş-albaştrii” au înscris însă un două goluri mai mult decât adversarii şi au obţinut prima victorie în grupa J a Ligii Europa.

Fidel principiilor sale ofensive, antrenorul Ilie Stan a forţat încă din start atacul, iar rezultatele s-au văzut pe tabelă. În minutul 28 era deja 2-0, după golurile lui Tatu şi Florin Costea. Finalul de repriză avea să-i găsească în corzi pe stelişti, între minutele 36 şi 40 israelienii reuşind egalarea.

Momentul care a schimbat soarta partidei s-a consemnat în minutul 61. Florin Costea a avut o intrare dură la Katan şi a primit cartonaşul roşu, dar momentul eliminării a fost unul în care s-a decretat mobilizarea printre oamenii lui Ilie Stan. În inferioritate numerică, steliştii au marcat de două ori, prin Cristi Tănase, iar scorul final a fost 4-2.

În celălalt meci al grupei, Schalke, cu Marica titular, a remizat acasă cu AEK Larnaca, 0-0. În clasament, Schalke are 8 puncte, urmată de Maccabi, cu 6, Steaua cu 5 puncte şi AEK, cu 2 puncte.

STEAUA – MACCABI HAIFA 4-2

Min. 84 GOOOL STEAUA! Tănase a majorat diferenţă, printr-un şut de la 28 de metri!

Min. 80 Israelienii forţează egalarea, dar şutul lui Meshumar, de la 3o de metri, trece peste poartă.

Min. 68 A doua eliminare în tabăra Stelei. Antrenorul Ilie Stan este trimis în tribună, pentru proteste.

Min. 63 GOOOL STEAUA! Tănase înscrie cu capul după ce, în prealabil, Martinovici trimisese în bară.

Min. 61 Steliştii vor juca ultima jumătate de oră cu un om mai puţin. Florin Costea a fost eliminat direct pentru o intrare dură la Katan.

Min. 56 Brandan şutează de la 30 de metri, dar mingea trece peste transversală.

Min. 52 Israelienii au şansa de a trece în avantaj pe tabelă, dar şutul lui Meshumar este blocat.

Min. 46 A început repriza secundă.

Min. 45+3 Pauză pe Naţional Arena.

Min. 45+2 Raul Rusescu îl încearcă pe Davidovici cu un şut din afara careului, portarul respinge, mingea ajunge tot la atacantul stelist, dar acesta nu reuşeşte să mai cadreze şutul.

Min. 41 GOL Maccabi! Katan restabileşte egalitatea cu un şut din drop, lângă bara din stânga lui Stanca. Steaua – Maccabi Haifa 2-2.

Min. 37 GOL Maccabi! Meshumar a redus din diferenţă cu un şut în cross, lângă bară. Steaua – Maccabi Haifa 2-1.

Min. 29 GOOOL STEAUA! Florin Costea majorează diferenţa cu un gol de toată frumuseţea, chiar lângă bară, în plasa laterală interioară. Steaua – Maccabi Haifa 2-0.

Min. 13 GOOOL STEAUA! Leandro Tatu a deschis scorul cu o lovitură de cap, după un corner executat foarte bine de Brandan. Steaua – Maccabi Haifa 1-0.

Min. 2 Florin Gardoş nu mai poate continua meciul, după ce accidentarea care l-a ţinut ceva timp departe de gazon a recidivat chiar în debutul partidei. Ilie Stan l-a trimis în teren pe Raul Rusescu.

Min. 1 A început meciul

Componenţa echipelor:

Steaua: Stanca – Martinovici, Geraldo, Gardoş (Rusescu 3), Latovlevici – Tatu (Nikolici 27), Brandan, Bourceanu, Tănase – M. Costea, F. Costea. Antrenor: Ilie Stan.

Maccabi Haifa: Davidovici – Meshumar, Buljat, Falach, Twatha – Yahaya, Boccoli (Dvalishvili 37) – Golasa, Katan, Vered (Yampolsky 33) – Amasha. Antrenor: Elisha Levy.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
Românii scutiți de taxe și impozite. Cum profiți de facilități fiscale și te încadrezi la excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. Sfârșitul unui pontificat istoric
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București